SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

luni, 11 ianuarie 2016

Punct si de la capat

„PUNCT ŞI DE LA CAPĂT”

         Militarii rezervişti din garnizoana Craiova, membrii ai SCMD, Asociaţiei Militarilor „RO.MIL” şi ANCMRR, sunt chemaţi să participe în ziua de 24 IANUARIE 2016, la marele miting organizat în Bucureşti, pentru apărarea onoarei şi demnităţii militare.
         Maniera ticăloasă în care un guvern nelegitim şi nereprezentativ, loveşte în cea mai omogenă categorie socio-profesională, categoria militarilor de profesie, reprezintă o încercare de destabilizare a puterii armate a statului roman, un atac la democraţie şi la securitatea naţională, un gest nesăbuit cu consecinţe deosebit de grave în plan intern şi internaţional .
         Lovind în mod nedemocratic şi anticonstituţional în cea mai organizată şi omogenă categorie socio-profesională ,,Guvernul nereprezentativ’’ testează capacitatea de reacţie a societăţii româneşti la viitoarele măsuri antipopulare şi antiromâneşti pe care le pregăteşte.
         Aplicând principiul „dezbină şi stăpâneşte” „adunătura tehnocrată’” urmăreşte învrăjbirea societăţii româneşti, abaterea atenţiei de la marile jafuri naţionale săvârşite sau în curs de săvârşire, şi nu în ultimul rând împiedicarea realizării unităţii de acţiune a tuturor forţelor democratice care luptă pentru apărarea intereselor naţionale româneşti.
         Indiferent dacă suntem sau nu suntem de acord cu cei care au organizat acţiunile de protest, dacă împărtăşim sau nu convingerile şi modul lor de acţiune şi comportament social, pe 24 Ianuarie 2016 trebuie să ne depăşim orgoliile şi trebuie să acţionăm împreună, pentru a da un semnal de unitate şi de forţă, menit a descuraja pe toţi cei care într-un fel sau altul încearcă să atenteze la democraţie, principiile statului de drept sau la interesul naţional „chiriaşii Palatului Victoria” trebuie să înţeleagă că armata cu cele două component ale sale armata activă şi armata de rezervă, trebuie respectată pentru că ea alături de biserică, reprezintă bastioanele continuităţii noastre ca neam, iar cine atacă cele două bastioane atacă fiinţa naţională şi neamul românesc, îi nesocotesc interesele, aspiraţiile şi speranţele.
         Pe 24 Ianuarie vom demonstra pentru un nou început în istoria neamului românesc, pentru o democraţie autentică în care voinţa poporului să reprezinte misiunea clasei politice, pentru realizarea unei Românii puternice din punct de vedere economic şi militar care să reprezinte o putere regională capabilă să-şi apere atât interesele proprii cât şi interesele UE şi NATO. Trezirea la viaţă a societăţii româneşti, reprezintă începutul reformelor mult aşteptate, pentru ca numai o societate civilă sănătoasă, activă şi vigilentă poate asigura mediul propice pentru dezvoltarea unei clase politice responsabile şi reprezentative.
         Dezideratele sloganului „punct şi de la capăt” încep să prindă contur pe 24 Ianuarie când o categorie social importantă pentru neam şi ţară, va demonstra împotriva „Guvernului meu” care în fapt este Guvernul lor.
         În numele „jumătăţii pline a paharului care ne uneşte” în numele anilor sacrificaţi în slujba poporului român, în numele convingerilor noastre de iubire de ţară, a jurământului depus şi a dragostei faţă de „Maica România”, vă chem dragi camarazi să participaţi în 24 Ianuarie la activităţile organizate în Bucureşti dar şi în Craiova, pentru că „Unirea face puterea”.

         Cu aleasă consideraţie şi preţuire
Col.(r) Ioan Mişu Naon

Preşedinte al Filialelor Craiova SCMD şi RO.MIL.

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Comunicat

COMUNICATUL
FILIALEI SCMD CRAIOVA


Membrii Filialei SCMD Craiova sunt profund dezamăgiți de maniera în care un Guvern al României își ignoră propriile angajamente, prin care se angajează, să nu schimbe nimic din legile adoptate de Parlament și promulgate de Președintele României, angajament care i-a asigurat mandatarea și susținerea de către formațiunile politice, reprezentate în Parlamentul României, și implicit investirea sa.
În aceste condiții, deși considerăm că pensia, indiferent pe ce criterii și reguli este stabilită, nu poate depăși „media soldelor brute din lunile de activitate alese ca bază de calcul” decât cu procentele prevăzute în legea 80/1995, procente care reprezintă recunoașterea societății civile pentru anii lucrați în slujba patriei, nu putem accepta și nu suntem de acord cu maniera antidemocratică în care prevederile unei Legi organice, sunt modificate printr-o ordonanță de urgență.
Pentru acest motiv, care este un atentat la democrație și la principiile statului de drept, dar mai ales pentru că atitudini asemănătoare să nu se mai repete, membrii Filialei SCMD Craiova sunt chemați să se alăture acțiunilor inițiate de către SCMD și să participe la activitățile de protest anunțate pentru data de 28 - 30 decembrie 2015.
Stimați camarazi, din păcate istoria se repetă și urmații „trădătorilor de neam și țară”, aserviți intereselor străinătății, lovesc iarăși în cea mai omogena categorie socio-profesională care prin număr și mai ales prin educație, le mai poate face opoziție în politica lor de distrugere a valorilor naționale și acapararea bogățiilor acestei țări.
În numele principiilor în care am fost crescuți și educați, în numele adevărului și al dreptății, care ne obligă să ne respectăm „jurământul de credință față de patrie și popor”, vă cerem să participați la acțiunile organizate de către SCMD, nu pentru a ne apăra pensiile și „chipurile privilegiile”, pe care le merităm, ci pentru a apăra fragila democrație din România și statul de drept pe care și noi l-am făurit alături de poporul român.
Membrii Filialei care doresc să participe la aceste acțiuni organizate în București, în Piața Victoriei, sunt rugate să se înscrie pe tabele la sediul filialei, unde vor primi informații despre organizarea deplasării.
Cu aleasă considerație și prețuire,

BIROUL OPERATIV

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Comunicat

COMUNICAT

Vineri, 4 decembrie 2015, s-a întrunit Comisia Reprezentanților M.Ap.N., M.A.I., S.R.I., precum și reprezentanții unor sindicate din M.A.I. și unele asociații ale militarilor rezerviști. Reprezentantul S.N.P.P.C. și al Asociației Militarilor RO.MIL prezent la discuții atrage atenția asupra faptului că prin ordonanță de urgență (fapt ilegal de a aduce modificări unei Legi Organice) se dorește „uitarea” și amânarea de la aplicare a Legii Pensiilor Militare  de Stat, lege reparatorie a nedreptăților și abuzurilor comise asupra militarilor români de către camarilla BOC – BĂSESCU – F.M.I, în anul de tristă amintire 2010.
La discuții a atras atenția poziția și atitudinea ostilă a reprezentanților M.Ap.N. care și-au manifestat susținerea pentru amânarea aplicării legii, precum și necesitatea modificării în esență a acestei legi.
În aceste condiții Asociația Militarilor RO.MIL alături de celelalte asociații și organizații, care apără drepturile tuturor militarilor, își manifestă dezaprobarea față de modul în care sunt tratați militarii armatei române active și în rezervă de către actualul guvern, și solicită Președintelui României, în calitate de Comandant Suprem  să stopeze acest abuz, în numele democrației, dreptății și „a lucrului bine făcut”
Neacordarea drepturilor Legitime, câștigate în mod democratic prin lege organică, constituie un atac la principiile și rațiunile statului de drept, acest abuz neputând să rămână nesancționat.
Camarazi, dacă istoria se repetă, și nedreptatea se va repeta, trebuie să fim și să rămânem uniți.
Meditați, meditati și decideți!

PREȘEDINTELE  SCMD  FILIALA 1 CRAIOVA
COL.(r.)
Ioan  Mișu  NAON

  

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Informare Norme aplicarea Legea 223/2015


INFORMARE

     Avand în vedere anumite informatii, apărute în mediul online, referitoare la aplicarea prevederilor Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, dorim să facem câteva precizări.
     La încercarea reprezentanţilor MApN de a amenda Legea pensiilor militare de stat, în defavoarea pensionarilor militari, în perioada 20 - 24.11.2015, reprezentanţii SNPPC, ROMIL si AORR au participat la mai multe întâlniri la sediile ministerelor de resort (implicate în aplicarea legii) în vederea stopării oricăror alte încercări de acest fel cu privire la aplicarea Legii nr. 223/2015.
   Activităţile respective s-au realizat, în principal, prin acţiunea d.lui Dumitru COARNĂ (SNPPC), cel care a contribuit, decisiv, la elaborarea şi promulgarea legii dar şi la stoparea încercărilor de amendare a legii de către reprezentanţii MApN.
     Chiar dacă, atât la sediul Guvernului cât şi la MApN s-a încercat eludarea opiniei pensionarilor militari prin eliminarea dialogului solicitat de către reprezentanţii SNPPC, ROMIL şi AORR, actiunea comună a reprezentanţilor celor trei structuri a stopat, încă odată, încercarea de a devia aplicarea legii, iar sprijinul venit din partea membrilor SNPPC şi ROMIL prezenţi la sediul MApN a constituit dovada colaborării atât la nivel conceptual cât şi acţional a acestor structuri.
    În perioada ce urmează, în baza contactelor realizate de dl. Dumitru COARNĂ, structurile care au participat la acţiunile respective (SNPPC, ROMIL, AORR) îşi asumă obligaţia de a informa corect şi oportun, toţi pensionarii din SNAOPS, despre evoluţia demersurilor acestora în vederea punerii în aplicare a Legii nr.223/2015.

SNPPC, ROMIL, AORR

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Ciorba romaneasca

,,CIORBA ROMÂNEASCĂ”

De mai bine de douăzeci și șase de ani Societatea Românească fierbe la foc mic, asemenea unei ciorbe, gunoaiele și reziduurile ieșind la suprafață într-o zbatere continuă pentru putere și înnavuțire.
În aceste zile, strada cere tot mai insistent ,,spumuirea ciorbei românești” și înlăturarea tuturor reziduurilor care i-au alterat în acești ani puritatea și consistența.
Timp de douăzeci și șase de ani, Societatea Românească s-a zbătut între adevăr și minciună, competență și impostură, muncă și hoție, o luptă surdă între bine și rău, răul acaparând tot ce mai era de acaparat, rezultatul fiind dezastrul economic actual și criza morală în care ne aflăm.
Douăzeci și șase de ani de rătăcire în labirintul tranziției spre democrație, înseamnă totuși mult pentru un popor secătuit de resurse, umilit și batjocorit de către o clasă politică semidoctă, care l-a ignorat și continuă să-i ignore idealurile și năzuințele.
Rezultatul tuturor acestor neîmpliniri și eșecuri sociale și economice, este o Românie eșuată, măcinată de corupție și incompetență, în care tineretul nu își găsește locul, fiind nevoit să plece în bejenie, lăsându-și acasă părinții și bunicii, condamnați la sărăcie și umilință. Acest tablou sumbru a făcut ca acestă generație tânără să se trezească și să ceară astăzi drepturile în stradă, cerând în deplină legitimitate ,,spumuirea ciorbei românești” adică înlăturarea gunoaielor.
Mișcarea acestor minunați tineri, pe care i-am văzut zilele acestea în stradă, nu are conotații politice și nu este izvorâtă din rațiuni de partid, ci este o mișcare, o ultimă mișcare de bun simț pentru a salva ce mai este de salvat în această țară, încercările unora sau altora de a o deturna fiind sortite eșecului.
Având experiența evenimentelor din decembrie 1989, dar și a anilor de ,,dictatura băsistă” în care am fost implicat în lupta pentru libertate și democrație, mi-am dat repede seama că ceea ce se petrece astăzi în Romania înseamnă mult mai mult decât o revoltă socială, înseamnă o revoluție pentru renașterea spiritului de națiune liberă, curată și demnă. Cei care în aceste zile, încearcă asemeni celor din decembrie 1989, să fure identitatea acestei mișcări și idealurile legitime ale acestei generații tinere, trebuie demascați și opriți din demersul lor criminal menit să mențină România în mizerie și întuneric. Dacă noi generația revoluției din decembrie 1989, ne-am dovedit neputincioși în a finaliza ceea ce am început, lăsându-ne ademeniți de promisiunile unei clase politice impotente intelectual, avem astazi obligația și datoria de a fi alături de acești copii ai neamului în demersul lor sincer de a face marea schimbare.
Avem obligația să îi protejăm de ,,încercările perfide” ale vulpoilor politici mai vechi și mai noi care încearcă să le fure demersul sincer, și la fel ca cei din decembrie 1989, să se cațere în fruntea statului pe care ei nu îl doresc nici reformat, nici democrat și nici de drept. Și dacă noi, generația de ieri nu putem face mai mult, atunci stimați prieteni avem obligația de a nu-i încurca pe urmașii noștrii în ceea ce fac acum și ce vor face mâine.
Ciorba românească nu mai poate fi reîncălzită după ce va fi spumuită.
Cu aleasă admirație și prețuire pentru această nouă generație de adevărați români.



Col.(r.) Ec.

Ioan Mișu NAON