SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

luni, 12 noiembrie 2012

Ziua Cercetașului militar


Ziua elitei Armatei: cercetaşii militari

      

   Azi, 12 noiembrie 2012, se împlinesc 153 de ani de când la 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Ordinul de Zi nr.83, a semnat actul de constituire a „Secţiei a II-a” din cadrul „Corpului de Stat Major General”, ca prim element organizat al cercetarii Armatei române. Această zi se constituie ca un moment de sinteză a faptelor ce situează structurile, unităţile şi subunităţile de cercetare în elita Forţelor Armate. Este clipa de meritată sărbatoare pentru cercetaşi, care de-a lungul anilor au construit edificiul unor structuri capabile să-şi îndeplinească misiunile specifice la nivelul celor mai exigente cerinţe.
      Efortul neprecupeţit, planificarea judicioasă, coordonarea eficientă şi profesionalismul cercetaşilor în desfăşurarea activităţilor şi a acţiunilor specifice sunt fundamentele realizărilor care scriu istoria cercetării. 
      Vremurile au trecut, cercetarea şi-a făcut din plin datoria în cele 3 mari conflagraţii în care Armata României a fost implicată, Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial şi Cel De Al Doilea, dovedind în faţa istoriei cu fapte şi jertfe devotamentul profesioniştilor armei. Transformările continue la care este supusă Armata a afectat şi cercetarea. Reducererii drastice a efectivelor i-a urmat lărgirea paletei de misiuni specifice. Dar cerecetarea s-a achitat cu brio de ele.

       Aderarea Romaniei la NATO şi profundele transformări ale Armatei României au marcat şi specialitatea militară –Cercetare. Contextul actual de securitate reprezintă pentru cercetaşi , o provocare în plan conceptul şi acţional. În acest sens, a fost necesar să se reformuleze principiile, direcţiile de acţiune, modalităţile şi procedurile acţionale ce ţin de domeniul cercetării.
      În cadrul armelor şi specialităţilor militare, cercetaşii întruchipează şi pun în beneficiul acesteia cele mai alese însuşiri morale şi calităţi profesionale. Cercetaşii sunt discreţi, vigilenţi şi invizibili, profesionişti deosebiţi, antrenaţi să culeagă şi să furnizeze oportun date şi informaţii, în orice condiţii de teren şi climă, capabili să coboare din înaltul cerului sau în adâncul apelor. Cercetaşii sunt pregătiţi permanent şi apţi în orice moment pentru misiunile „oriunde-oricând”.

LA MULȚI, FRUMOȘI ȘI SĂNĂTOȘI, ANI !
Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova