SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

joi, 28 aprilie 2011

Depunere jerbe de flori

       Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova, cu ocazia Zilei Infanteriei şi Zilei Logisticii Militare, invită membrii de sindicat şi nu numai, sâmbătă 30.04.2011 începând cu orele 09.30 la Festivitatea depunerii unor jerbe de flori la monumentul aflat în Parcul aflat în vecinătatea Liceului de Artă ,,Marin Sorescu,,.
      


       Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

Comunicat

vineri, 22 aprilie 2011

Urari de Sf. Gheorghe

  Cu ocazia zilei de Sf. Gheorghe, Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova urează tuturor celor care poartă acest nume ,,Multă sănătate, fericire, viaţă lungă alături de cei dragi.
   La Mulţi Ani!
   Sărbători fericite!

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

Paste Fericit

Sarbatorile de Pasti sa fie momentul cand sperantele sa devina impliniri. Sa aveti puterea sa castigati si sa pastrati respectul oamenilor si iubirea celor dragi. Sa va bucurati de ceea ce este frumos si sa redescoperiti puterea de a face bine celor din jur!







Un Paste fericit!

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

joi, 21 aprilie 2011

COMUNICAT

CĂTRE TOŢI MEMBRII SCMD FILIALA 1 CRAIOVA



Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova vă informează :

• Marţi,19 aprilie, la invitaţia conducerii Filialei Dolj a Partidului Conservator, Biroul Operativ al Filialei Dolj a participat la o primă negociere la protocolul care urmează a fi încheiat cu USL Dolj.
• Întâlnirea s-a desfăşurat în condiţii optime, ambele părţi apreciind atmosfera de lucru şi rezultatul negocierilor.
• Părţile au convenit ca rezultatul negocierilor să fie făcut public ulterior într-o conferinţă de presă.
 

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

Inca o victorie impotriva ciumei portocalii




Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

marți, 19 aprilie 2011

Las’ că v–o reperează dom’ Mitică

      Recent, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a judecat o cerere de apărare a reputaţiei profesionale formulate la începutul anului trecut de o parte din judecătorii Tribunalului Dolj, ofuscaţi că o declaraţie a fostului preşedinte al CSM, Virgil Andreieş, le-ar fi pătat, chipurile, reputaţia. Declaraţia se referea la trei soluţii diferite date de magistraţii olteni în trei dosare cu acelaşi obiect şi aceleaşi concluzii medico-legale, fiind făcută după izbucnirea scandalului privind eliberarea din penitenciarul Craiova a deţinutului Gorbunov, condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav, în urma admiterii unei cereri de întrerupere a pedepsei bazată pe un certificat medical dubios eliberat pentru o afecţiune ce putea fi tratată şi în sistemul penitenciar. Condamnatul nu s-a mai prezentat pentru executarea restului de pedeapsă la expirarea suspendării, fiind apoi suspectat de implicarea într-un dublu asasinat comis în Braşov.
      Distinşii noştri concitadini din Tribunalul Dolj au considerat ca afirmaţiile ex-preşedintelui CSM au “alterat încrederea opiniei publice în competenţa, imparţialitatea şi corectitudinea pe care orice cetăţean le aşteaptă de la judecători şi au adus atingere reputaţiei acestora“.
      Plenul Consiliului Suprem al Magistraturii a respins cererea magistraţilor olteni astfel că aceştia, precum justiţiabilă din cunoscuta schiţă a lui Caragiale, au rămas cu onoarea „nereperată”.
      Fără a avea pretenţia că reprezint opinia publică ci doar o voce din mulţime, sper că sunt în asentimentul cititorilor când consider că reputaţia magistraţilor olteni nu o poate „repera” nici dom’ Mitică, nici plenul Consiliului Superior al Magistraturii ci numai ei înşişi, prin soluţiile pe care le dau în mod constant, prin felul în care acestea sunt conforme competenţei, imparţialităţii şi corectitudinii pe care orice cetăţean le aşteaptă de la judecători, aşa cum, deplin conştienţi, arătau în cererea adresată forumului suprem al branşei împărţitorilor de dreptate.
      În acest moment, nici eventuala soluţie favorabilă ce ar fi putut fi dată de plenul CSM, nici providenţiala intervenţie a lui dom’ Mitică însuşi, nu cred că pot „repera” onoarea terfelită a acestui tribunal, particularizat în ultimii ani în rândul instanţelor din Romania prin îndoielnica prestaţie a unora din completele sale în răsunătoare cazuri ce interesau în cel mai înalt grad nu numai opinia publică din raza sa de competenţă ci din toată Oltenia sau chiar mai mult. Fără a intra în amănunte, reamintesc doar câteva din cazurile ce au monopolizat perioade îndelungate atenţia mass-media, precum Cocoană, Gorbunov, Leo de la Strehaia, suspendarea pedepsei cu închisoarea aplicată de o instanţă inferioară în cazul infracţiunilor comise de interlopul Gigi Vadik Zavera zis Gigioc, achitarea lui Costel Iancu, numit de presă „demnitarul interlop etc. Iar ca un corolar al acestor prestaţii, arestarea de către DNA a doi dintre magistraţii acestei instanţe, Bogdan Diaconescu şi Laurenţiu Anghel. La timpul lor, presa a relatat pe larg dubioasele soluţii sub titluri ca: Magistraţii Tribunalului Dolj îl scapă pe Gigioc de puşcărie (Lupa – 16.03.2011), Tribunalul Dolj: încă un judecător arestat (Evenimentul Zilei – 06.06.2010), Tribunalul Dolj, târât în ruşine de angajaţii săi (Adevărul de seară – 21.02.2011), Tribunalul Dolj = reputaţie pătată (Gazeta de Sud -13.04.2011) etc..
      Prestaţia unora din completele acestui tribunal au indus opiniei publice imaginea unei instanţe profund corupte, credinţa că în Craiova totul este posibil, că aici totul se poate aranja dacă ai bani ori influenţă. Influenţă da, pentru că a fi corupt nu înseamnă doar a lua mită, a primi sume de bani sau alte foloase. DEX – ul defineşte corupţia ca stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie, iar Micul Dicţionar Enciclopedic (ESE, 1986) defineşte acţiunea de a corupe drept a abate de la moralitate, corectitudine sau datorie. Deci poţi să nu primeşti mită sub formă de bani sau alte foloase, dacă faci ceva imoral, dacă abdici de la cinste, de la imparţialitate, de la corectitudine, tot corupt înseamnă că eşti. O să încerc în ceea ce urmează să exemplific cu un caz, sau mai exact cu o întreagă pleiadă de cazuri (câteva sute) ce particularizează iarăşi (pentru a câta oară?) Tribunalul Dolj în rândul celorlalte instanţe din ţară.
      În lunile ianuarie - februarie curent atenţia opiniei publice a fost focalizată de mass-media pe consecinţele actelor normative emise de guvernul Boc pentru recalcularea pensiilor militare. Subiectul a fost ultramediatizat, nu insist. Un mare număr de foşti militari (570 numai în Dolj) au solicitat instanţelor anularea deciziilor prin care li s-au diminuat pensiile, considerându-le netemeinice şi nelegale ca urmare a discriminării, încălcării principiului neretroactivităţii legii, încălcării principiului drepturilor câştigate etc. iar în lunile martie - aprilie aceste acţiuni au avut deja termene de judecată. În timp ce instanţele de fond din unele judeţe (Teleorman, Mehedinţi, Giurgiu, Constanţa, Olt, Braşov) şi-au asumat competenţa şi au dat câştig de cauză reclamanţilor, Tribunalul Dolj şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti în marea majoritate a acţiunilor ce au avut termen până în prezent. Spun marea majoritate şi nu toate, pentru că unele din ele au fost amânate şi repuse pe rol datorită admiterii cererii de abţinere a domnului judecător Nicu Mircea, fost militar.
      Judecătorii doljeni au motivat declinarea competenţei prin aceea că deciziile de recalculare a pensiilor nu au fost emise de Casa de Pensii Dolj ci de Casele de Pensii ale MApN şi MAI ce îşi au sediul în municipiul Bucureşti.
      La prima vedere hotărârea instanţei pare justă, Codul de Procedură Civilă instituind ca regulă generală competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului. Dar, tot Codul de Procedură Civilă specifică în art. 8 ca cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale, se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are reşedinţa reclamantul. Deci instituie şi o regulă specială, iar principiile generale de drept şi doctrina ( Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein – Drept Procesual Civil, EDP, Buc.1997, de exemplu) spun că ori de câte ori pentru o anumită materie există o reglementare specială, aceasta se aplică în locul reglementării generale. Mai mult, Codul de Procedură Civilă vine şi specifică expres în art. 12 că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Şi mai mult, Legea 263/2010, publicată în Monitorul Oficial 852 din 20 decembrie 2010, lansată cu atâta tam-tam de guvernarea portocalie, specifică şi ea expres, în art. 154 alin.(1) că cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
      Şi atunci, dacă potrivit Codului de Procedură Civilă eu, reclamant, am ales Tribunalul Dolj prin introducerea acţiunii la această instanţă iar cea mai recentă lege în materie spune că instanţa de la domiciliul meu, al reclamantului este competentă, de ce domniile voastre, magistraţi doljeni, care cer CSM – ului sa va apere reputaţia, mă plimbaţi, pe mine şi pe alţi peste 500 de pensionari, mulţi în vârstă, destui cu probleme de sănătate, pe la Tribunalul Bucureşti şi pe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, sunt convins, peste vreun an - doi o să ne trimită tot la Dolj?
      De ce aceasta denegare de dreptate, abdicare de la corectitudine, renunţare la a va face în mod onest datoria?
      Cumva pentru că aşa vi s-a cerut la şedinţa cu preşedinţii de secţii şi judecătorii din cadrul completelor specializate în soluţionarea dosarelor având ca obiect modul de calcul al drepturilor salariale şi al pensiilor ce a avut loc la INM în 07.02.2011? Cumva pentru că, aşa cum se zvoneşte, în Bucureşti au fost detaşaţi din provincie judecători tineri şi obedienţi, dispuşi să răspundă oricăror comandamente pentru a parveni şi a escalada rapid ierarhia socială? Cumva pentru că sunteţi ?
      Nu domnişoarelor, doamnelor şi domnilor magistraţi ce purtaţi, probabil, lenjerie portocalie pe sub robă, reputaţia, respectul şi prestanţa nu se acordă printr-o hotărâre, fie ea şi a plenului Consiliului Suprem al Magistraturii. Ci se câştigă prin activitate onestă şi comportament ireproşabil de zi cu zi. Cât despre onoarea năclăită prin aşternuturile lui Stelică al lui Dragavei, separeurile sordide, chiar dacă de afară par luxoase ale cârciumilor frecventate de interlopii din Cetatea Banilor, meandrele conturilor bancare ale unor justiţiabili ori somptuoasele cabinete ale puterii portocalii sau de ce culoare va fi fiind ea…las’ ca v-o reperează dom’ Milică! Pardon, Mitică!




de Iancu Bâţă



Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova




vineri, 15 aprilie 2011

Apel Umanitar

In spiritul credintei, omeniei si al solidaritatii facem un apel la bunavointa dumneavoastra, prin care va rugam sa va alaturati Filialei 1 Craiova a SCMD care desfaşoară campania de strângere de fonduri pentru copiii neajutoraţi.
Apelul umanitar se adreseaza oamenilor care cred ca printr-o mana intinsa si un zambet pot aduce fericire si liniste in sufletelor aflate în suferinţă. In spiritul credintei, omeniei si al solidaritatii facem un apel la bunavointa dumneavoastra, prin care va rugam sa va alaturati filialei in această campanie.
Donaţiile se pot face la sediul filialei incepand cu 15.04.2011 şi până pe 21.04.2011 între orele 14.00 şi 17.00.

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

luni, 4 aprilie 2011

Propunerile Biroului Operativ al Filialei 1 Craiova

BIROUL OPERATIV AL FILIALEI CRAIOVA


În şedinţa din data de 31 martie 2011 a hotărât ca în perioada următoare, până la 01 mai, membrii filialei să depună la sediul filialei din strada Carol I nr.84, propuneri pentru protocolul de colaborare cu USL DOLJ.
Propunerile vor face referire la obligaţiile filialei SCMD Craiova în relaţia cu USL, cât şi obligaţiile USL Dolj de sprijinire a SCMD pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopurilor pentru care fiinţează.
Forma finală a protocolului propus a se încheia cu USL DOLJ va fi supusă aprobării adunării generale convocată în mod statutar.

Propunerile se pot face în scris la sediul filialei sau pe pagina filialei (e-mail).


Alăturat anexăm scrisoarea apel a Filialei Craiova către partidele care compun USL DOLJ.

A) Filiala Craiova a SCMD - Se angajează prin protocolul semnat cu USL DOLJ pentru:


• Sprijinirea forţelor politice din USL în campania preelectorală de mediatizare a programelor, măsurilor şi platformelor menite să stopeze declinul economic şi social al societăţii româneşti. Membrii SCMD vor fi putători de mesaje în relaţia cu societatea civilă,instituţiile media şi populaţia judeţului.
• Sprijinul USL, atât în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare şi locale,cât şi în desfăşurarea acesteia, punând la dispoziţie personal calificat în comunicare şi relaţii publice, organizare şi planificare acţiuni, economişti.
• Pune la dispoziţia USL persoane cu pregătire superioară şi profil etic şi moral care să reprezinte USL în secţiile de votare din municipiul Craiova şi judeţul DOLJ.
• Sprijină şi votează candidaţii USL pentru ocuparea posturilor de primar şi consilieri locali şi judeţeni, precum şi candidaţii pentru parlamentul ROMÂNIEI.

B) USL DOLJ - Prin reprezentanţii săi la nivel local şi central se angajează prin protocolul semnat cu Filiala Craiova a SCMD să acţioneze pentru:
• Redobândirea de către militarii în rezervă şi retragere a demnităţii şi onoarei militare, a prestigiului şi respectului pe care îl merită în societatea românească.
• Abrogarea tuturor legilor şi prevederilor actelor normative care anulează categoriei socio-profesionale a militarilor drepturile dobândite legal precum şi acelea care îi discriminează în raport cu alte categorii socio-profesionale. În concret, prevederile L.329/2009, L.263/2010, L.119/2010.
• Recunoaşterea SCMD ca reprezentant al militarilor în rezervă şi retragere ca apărător al drepturilor acestora, partener de dialog în relaţia cu structurile şi instituţiile statului la nivel central şi local, cu administraţia publică centrală şi locală.
• Acordarea pentru structura centrală şi filialele locale ale SCMD de sedii în condiţiile legislaţiei în vigoare.
• Susţinerea şi votarea în Parlament a unei legi ocupaţionale pentru militari care să respecte atât prevederile legislaţiei U.E. şi C.E.D.O., dar şi jurisprudenţa C.C., prin care să fie recunoscute, atât contribuţiile la bugetul de stat pentru plata pensiilor, dar şi compensarea tuturor privaţiunilor, limitărilor de drepturi, interdicţiilor şi constrângerilor pe care cariera militară le impune.
• Depolitizarea structurilor de conducere din instituţiile sistemului naţional de apărare şi ordine publică şi promovarea în cariera militară exclusiv pe criterii de profesionalism şi competenţă.
• Redarea elitelor a locului pe care îl merită în societatea românească.


Biroul Operativ al Filialei 1 CRAIOVA

vineri, 1 aprilie 2011

Dosare instanta

Alte dosare inaintate


Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

Adunarea Generala

PROCES VERBAL
PENTRU ADUNAREA GENERALA DIN 24.03.2011 (TRIMESTRUL I)

DATA: 24.03.2011
LOCUL: Sala Clubului ELECTROPUTERE Craiova
PARTICIPANŢI: 90 membri

 
ORDINEA DE ZI

 
1. INFORMĂRI REFERITOARE LA:

A. ACTIVITĂŢILE ŞI ACŢIUNILE DESFĂŞURATE DE FILIALA DOLJ ÎN PERIOADA IANUARIE - MARTIE 2011.

1) În perioada 15.01-28.02.2011 s-a desfăşurat activitatea de contestare a pensiilor, întocmirea documentelor necesare acţiunii în instanţă, înaintarea dosarelor la casa de avocatură şi înregistrarea acestora la Tribunalul Dolj. S-au procesat şi au fost înregistrate la Tribunal, primind termen de judecată un număr de 581 de dosare.

2) Cu ocazia desfăşurării Adunării Generale a Filialei 1 Craiova cu tema ”Unirea Principatelor Romane ”, pagină importantă în istoria României moderne, membrilor SCMD li s-a refuzat accesul în Cercul Militar Craiova, adunarea desfăşurându-se ulterior la Clubul ELECTROPUTERE, în partea a doua desfăşurându-se consultaţii juridice pe tema pensiilor militare.

3) Pe data de 24 ianuarie aproximativ 300 de membri ai Filialei au participat la sărbătorirea Unirii şi a Col. ALEXANDRU IOAN CUZA fondatorul armatei moderne în ROMANIA, prin două activităţi:

- o manifestare privată constând în depunerea unei coroane de flori la statuia voievodului MIHAI VITEAZU, unde membrii au intonat imnul naţional;
- au participat alături de populaţia Craiovei şi oficialităţi, s-a depus o jerba de flori. Şi cu acest prilej membrii noştri au intonat imnul naţional alături de fanfara militară.
 
4) Pe data de 08.02.2011, s-a convocat Adunarea Generala a Filialei 1 Craiova, principala temă fiind pregătirea şi înaintarea dosarelor către instanţa de judecată.
 
5) Pe data de 01.03.2011 un nr de 100 membrii au participat la mitingul de protest organizat de conducerea centrală a SCMD în Bucureşti unde s-au depus petiţii la Guvern şi Preşedenţie.
 
6) Pe data de 02.03.2011 un număr de 100 de membrii au participat la un miting de protest alături de sindicatele din Craiova pe tema “CODUL MUNCII”.
 
7) Pe data de 09.03.2011, un număr de aproximativ 150-200 de membrii au participat la o acţiune sindicală organizată de Centralele Sindicale la nivel de judeţ, organizat pe tema “CODUL MUNCII”. La această manifestaţie a participat membrul de onoare al sindicatului, doamna CRISTIANA IRINA ANGHEL.

8) Începând cu luna martie 2011, la sediul Filialei s-a întocmit “cartea de onoare a Filialei SCMD DOLJ”, unde vor fi înscrise toate evenimentele importante din activitatea organizaţiei.
 
9) Situaţia statistică a filialei 1 Craiova la data de 24.03.2011:

 
1. Numărul total de membrii – 847
 
2. Situaţia pe structuri:
 
- M.Ap.N. = 639
- M.A.I.    = 204
- S.R.I.    =     4
 
3. Situaţia pe corpuri de cadre:
- Generali = 3
- Ofiţeri = 675
- M.M. şi Sof = 127
- Urmaşi = 42
 
9) Începând cu data de 21.03.2011, s-au dislocat un număr de 40 membrii din Filiala 1 Craiova către Filiala 1 Pleniţa. La înfiinţarea Filialei 1 Pleniţa au participat preşedintele SCMD Bucureşti, col.dr. (r) Dogaru Mircea şi col. (r) Ştefan Mihail, iar din partea SCMD Craiova au fost prezenţi col.(r) Naon Ioan Mişu, preşedinte, col.(r) Lungu George, secretar general, lt.col. (r) Popa Marian, juristul filialei Craiova, iar din secretariat, plt.adj. (r) Şandru C. Dan şi Gheorghiţă Ion.
 
Preşedintele Filialei 1 Pleniţa a fost ales col.(r) Bedelici Mihail.
 
B. STADIUL ACTIUNILOR INTRODUSE DE CATRE MEMBRII FILIALEI LA INSTANŢELE DE JUDECATĂ (termene de judecată, soluţii pronunţate la prima şedinţă, achitarea onorariului către societatea de avocatură, diverse).

Avocat Marian Popa a prezenta situaţia dosarelor depuse la instanţele de judecată, cât şi problema declinării competenţei de către Tribunalul Bucureşti. Acesta a menţionat că Tribunalul Bucureşti va retrimite dosarele ori către Tribunalul Dolj sau către o instanţă superioară.
 
C. SITUAŢIA ECONOMICO-FINANCIARĂ A FILIALEI DOLJ. (prezentarea şi aprobarea cheltuielilor efectuate în trimestrul I 2011; propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii financiar contabilă la nivel local şi central).
 
S-a deschis contul către SCMD Bucureşti cu suma de 6.000 lei.

Cheltuieli;
- pe baza de raport de necesitate s-au achiziţionat 2 calculatoare = 3000 lei
- chiriile pe lunile februarie şi martie = 2200 lei
- întreţinere = 260 lei
- telefonie, internet, cablu pe luna februarie = 180 lei
- rechizite, materiale, întreţinere, alte bunuri şi servicii = 360 lei.
 
S-a votat colectivul de analiză materiale CAR, fiind numiţi următorii:
- Preşedinte: col.(r) Zănescu Constantin
- Membrii: col.(r) Focşa Paul

D. DISCUŢII PE TEMA INFORMĂRILOR:
 
S-a votat în unanimitate:
Adresa către Comitetul Director SCMD de suspendare a unor membrii din Filiala 1 Craiova.
 
2. STRATEGIA DE ACŢIUNE A FILIALEI DOLJ A SCMD ÎN RELAŢIA CU PARTIDELE POLITICE DIN OPOZIŢIE,ÎN VEDEREA ÎNCHEIERII UNOR PROTOCOALE DE COLABORARE
 
- Încheierea unui protocol de colaborare între Filiala SCMD Dolj şi USL pe plan local.
- Până la data de 15.04 2011 la sediul S.C.M.D. se vor primi şi centraliza propuneri din partea membrilor pentru conturarea unui protocol cât mai aproape de aspiraţiile noastre.

 
BIROUL OPERATIV AL FILIALEI 1 CRAIOVA