SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

miercuri, 27 martie 2013

95 de ani de la Unire


27.03.1918 – 27.03.2013

        La ceas aniversar, când sărbătorim 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România, gândul ne poartă la frații noștri de dincolo de Prut alături de care avem de împlinit un destin în spiritul moștenirii lăsate de către străbuni, și anume, unirea în cuget și-n simțiri într-o Românie „dodoloață”.

        La mulți ani frați români!

        Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

Vantul schimbarii la Craiova


UNITATE ÎN DIVERSITATE ……
SOLUȚIA IMPUSĂ DE LUPII TINERI
DIN A.N.C.M.R.R.

În urmă cu o săptămână la Cercul Militar din Craiova a avut loc Adunarea Generală a Filialei Dolj a A.N.C.M.R.R., o filiala reprezentativă a asociației atât prin numărul mare de membrii, cât și prin calitatea umană și profesională a acestora, oameni care au lucrat la toate eșaloanele ierarhice ale armatei române, unii dintre ei încheindu-și activitatea în structurile centrale unde au ocupat funcții și demnități de mare răspundere.
Activitatea era mult așteptată de către toți membrii asociației, nu în primul rând pentru a realiza schimbarea, care se întrevedea ca fiind iminentă, cât mai ales pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul în care „seniorii” care conduc asociația s-au umilit și înjosit în fața factorului politic iresponsabil, care prin atitudinea sa lovise în inima sistemului militar vizând distrugerea spiritului și unității de corp al cadrelor militare.
Nu mai este nici un secret că în ultimii ani conducerea A.N.C.M.R.R., de la nivel central, dar și unele conduceri de la nivelul filialelor, nesocotind și ignorând voința membrilor de rând, au făcut organizația „remorca” unor partide de buzunar, care la un moment dat făcea „jocul”unei puteri iresponsabile care atentase la onoarea militară dar și la drepturile legal dobândite de către militarii pensionari, numind aceste pensii ca fiind nesimțite.
Atitudinea duplicitară a organelor de conducere de la nivel central, implicarea în jocul politic prin declarații jenante de susținere a unor lideri politici de mai joasă factură morală, sub a căror „prezidenție de onoare” au situat organizația, declararea unui anume partid ca fiind „partidul de suflet al militarilor” și multe alte gesturi și atitudini care nu caracterizează pe militarul onest, dar care contravin și Statutului A.N.C.M.R.R., au făcut ca tot mai mulți membrii ai organizației să fie nemulțumiți și să părăsească organizația.  Așa se explică faptul că din cei peste 1.000 de membrii ai Filialei Craiova, în anul 2012 numai 400 au plătit cotizația, iar la Adunarea Generală au fost prezenți doar 119.
Adunarea care se anunța ca fiind una furtunoasă, a debutat cu anunțarea invitaților și ai reprezentanților organelor locale, de menționat fiind faptul ca nivelul de reprezentare al acestora fiind unul de nivelul trei sau patru, aceasta fiind o expresie clară a felului în care asociația este cotată și băgată în seamă de către noua putere politică.
De altfel nici nu ne puteam aștepta la altceva, de bună seamă ce conducerea filialei se implicase activ în sprijinirea fostului primar Antonie Solomon în campania electorală, omul care le „sponsoriza” chermezele și excursiile camarilei domnului lt.col. Grecu, președintele filialei, ajuns peste noapte general de aviație, domnia sa fiind toată viața ofițer de arma auto, deci nu de aviație ci prin aviație.
Analiza activității desfășurate de către Comitetul de Conducere a asociației și de către Biroul Permanent, a fost o înșiruire de obiective și activități prevăzute în Statut, fără a rezulta concret ce activități au fost desfășurate și mai ales cu ce finalitate pentru interesul general al membrilor asociației, o înșiruire de date într-un limbaj de lemn, specific perioadei în care „seniorii” s-au format la școala luptei de clasă, în care atunci înfierau armata burgheză, în realitate „elitele”, iar astăzi generația nouă școlită adică tot „elitele autentice”. Dușmanul de clasă al lor a fost identificat în S.C.M.D. în care ei au văzut „disponibilizații” pe care în mintea lor atrofiată i-au asemuit cu „scursurile sistemului” fără să înțeleagă că aceștia sunt generația de sacrificiu, pentru ca armata să devină o „armată N.A.T.O.” cu efective reduse dar cu capacitate combativă puternică.
Ei, generația cu „șapte clase”, dar cu titluri pompoase de profesori și doctori desconsideră generația tânără, formată nu la locul de muncă ci în școli și academii, în țară și străinătate, negând însăși sensul evoluției și progresului.
Încercările repetate de a se impune reguli și proceduri nestatutare de desfășurare a discuțiilor și a alegerilor noilor organe conducătoare, s-au lovit de atitudinea vehementă și de neclintit a membrilor A.N.C.M.R.R., care sunt și membrii sau membrii simpatizanți ai S.C.M.D., care nu au cedat în fata presiunilor de tip „Stalinist” ale celor din conducerea centrală care încercau în mod disperat de a promova o „circulară” a profesorului prin care interzice ca să candideze, a acelor membrii care sunt și membrii S.C.M.D.
În fapt documentul respectiv era o „găselniță” disperată de a boicota alegerea unei noi conduceri, intuind faptul că în curând vântul schimbării va bate și la București. Acesta a fost momentul în care vechea garda a pierdut inițiativa în confruntare tactică de la Craiova, moment cu conotații strategice pentru realizarea marii schimbări care se va vedea unitate și încredere în spiritual nostru de corp.  
Discursurile „lupilor tineri” bine documentate și argumentate, întemeiate pe adevăruri și principii, au făcut ca mare parte din generația mai vârstnică să înțeleagă adevăratul sens al schimbării și al înnoirii, apreciind că acesta este sensul firesc al dezvoltării și continuității.
În cadrul adunării s-a lansat idea UNITĂȚII ÎN DIVERSITATE a tuturor organizațiilor militare indiferent de structura din care provin, singura soluție prin care vom fi cu adevărat o forță în societatea românească, atât de dezbinată și învrăjbită, forța capabilă să coalizeze energiile pozitive ale societății în care trăim și să apere valorile națiunii române.  
Boicotând adunarea, reprezentanții vechii conduceri au părăsit sala, dar din păcate pentru ei au fost prea puțini și adunarea a continuat în condițiile Statutului și astfel a fost aleasă noua conducere a A.N.C.M.R.R. Filiala Craiova, care încă de la început și-a propus să redea cadrelor militare onoarea, demnitatea și unitatea de care au nevoie nu numai armata dar și societatea românească.
În cadrul noului Consiliu au fost aleși atât membrii din vechea structură de conducere, aceia care au înțeles sensul schimbării cât și membrii noi care fac parte atât din S.C.M.D., cât și din Asociația Militarilor „PROCONCORDIA”.
Președintele Filialei Craiova a S.C.M.D. deși a fost propus în Consiliu a refuzat să facă parte la acest moment, motivând că nu vrea să se creadă că schimbarea a fost impusă de S.C.M.D. și folosită ca mijloc de decredibilizare a noii conduceri aleasa Statutar și democratic.
Președinte al Filialei a fost ales domnul Gl.Mr.Dr.(r.) Ion PÎLȘOIU, iar prim-vicepreședinte a fost ales domnul Gl.Bg.(r.) Ion PĂSTAE.
Urându-le succes în reformarea A.N.C.M.R.R., îi asiguram de tot sprijinul membrilor S.C.M.D. și ai Asociației Militarilor „PROCONCORDIA”.
Unde sunt oameni capabili și iubitori de adevăr și dreptate, impostura și minciuna nu au succes. Încă o dată „OLTENIA e fruntea”….. schimbarea vine de la Craiova.
Cu respect și prețuire pentru militarii de toate gradele.
PRESEDINTELE SCMD FILIALA 1 CRAIOVA
Col.Ec.(r.)
Ioan Mișu NAON


Replica la presedinte


REPLICĂ LA PREŞEDINTE

 Categoria ActualitateDespre Armata 325 afisari 
base , oprea si danila
Vineri, 22.03.2013 am participat la o discuţie la Oltenia 3 TV în cadrul emisiunii “Dublu imapct”, alături de col.( r) Naon Ioan Mişu, presedintele Filialei Dolj a SCD. Subiectul emisiunii l-a reprezentat recenta declaraţie a preşedintelui Băsescu pe tema Statutului Cadrelor Militare.La emisiune a mai participat telefonic şi domnul senator Corneliu Dobriţoiu. Pentru cei interesaţi, care nu au urmărit emisiunea, pun la dispoziţie înregistrarea. Nu mă criticaţi prea tare. Nu afişez emisiunea ca să mă laud ci ca să ştie toţi colegii punctul nostru de vedere.
RĂSPUNS LA PROSTIILE PREŞEDINTELUI
http://www.youtube.com/watch?v=q7MOs4pg3kY




sâmbătă, 23 martie 2013

Condoleanțe



      Membrii Filialei 1 Craiova a SCMD sunt alături de colegul lor, col.(r) Mihai POPESCU, în clipele grele pricinuite de decesul tatălui, col.(r) POPESCU Constantin.
       Pentru cei care l-au cunoscut și vor să-i aducă un ultim omagiu, vă informăm că trupul neînsuflețit este 
depus în cartierul ROVINE, bl. H34, sc.2, ap.10.
        Înmormântarea va avea loc pe data de 24.03.2013, începând cu orele 13.00, la cimitirul ROBOAICA.

   Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

vineri, 22 martie 2013

Emisiune 3TV

     Azi, 22.03.2013, orele 17.00, Presedintele Filialei 1 Craiova, dl.col.(r) Ioan Misu NAON va participa la postul local  3TV la o emisiune in care va fi dezbatut noul Statut al Cadrelor Militare si noua Lege a Pensiilor militare. De asemenea, la aceasta emisiune va participa     telefonic, Presedintele Comisiei de Aparare, Ordine publica si Siguranta Nationala - dl. Gral.(r)  Corneliu DOBRITOIU.

     Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova


miercuri, 20 martie 2013


Reforma în ANCMRR începe la Craiova

       
       
       În urma Adunării Generale din data de 20.03.2013 a Filialei Craiova a ANCMRR pentru alegerea organelor de conducere pentru un mandat de 4 ani, 2013 – 2017, a fost ales în mod statutar ca Președinte dl. Gral.mr.dr. Ion PÂLȘOIU.
       Cu această ocazie îi urăm multă sănătate, putere de muncă și să aducă un suflu nou în conducerea asociației.
       Îi recomandăm noului președinte al ANCMRR – Filiala Craiova să acționeze în mandatul său pentru unitatea tuturor militarilor în rezervă și retragere  indiferent de organizațiile și asociațiile militare din care provin.
       „UNIȚI SUNTEM O FORȚĂ!”

       Un membru ANCMRR Craiova - Col.(r) George LUNGU

miercuri, 13 martie 2013

Sincere condoleanţe

       Filiala 1 Craiova a SCMD este alături de familia îndurerată a celui ce a fost Col.(r) Octavian GRIJULESCU - 61 ani, care ne-a părăsit pentru totdeauna. 
     Soarta nemiloasă a făcut ca încă un nemulţumit de aplicarea Legii 119/2011 şi OUG 1/2011 să fie ajutat să părăsească sistemul pe cale ,,naturală".
      Trupul neînsufleţit se află depus la Capela Cimitirului Sineasca. Înmormântarea va avea loc pe data de 15.03.2013 la cimitirul Craiova Nord.
 
       Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

duminică, 10 martie 2013

Adunare Generală



Ordinea de zi
a
Adunării Generale Filiala 1 Craiova
            


              Data: 13.03.2013 ora 12.00
              Locul: Biblioteca Franceză, Sala oglinzilor
              Participanți:   - Membrii Filialei 1 Craiova
                                                

1.  Discutarea  proiectului  de  lege  introdus  în  parlament  pentru revenirea pensiilor diminuate la valoarea cuantumului din dec. 2010;

2.  Situația  proceselor  în  condițiile  impuse  de  adoptarea  de  către curtea  constituțională  a  deciziei nr. 956/12.12.2012;

3.  Analiza modului de achitare a cotizației  de către membrii SCMD Filiala 1 Craiova;

4.  Strategia SCMD de întărire a unității cadrelor militare membre în structurile asociative ale militarilor;

5.  Informare referitoare la întâlnirile inițiate de către SCMD la Senatul României;

6.  Diverse;

7.  Discuții.


Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

vineri, 8 martie 2013

Sedinţă Birou Operativ



ORDINEA  DE  ZI

ŞEDINŢEI BIROULUI OPERATIV DIN 09.03.2013



                      DATA: 09.03.2013 ORA 11.00
                      LOCUL: SEDIUL FILIALEI
                      PARTICIPANŢI:         - MEMBRII BIROULUI OPERATIV
                                                        - ŞEFII DE DEPARTAMENTE

1.                   DISCUTAREA PROIECTULUI DE LEGE INTRODUS ÎN PARLAMENT PENTRU REVENIREA PENSIILOR DIMINUATE LA VALOAREA CUANTUMULUI DIN DEC.2010;

2.                   SITUAŢIA  PROCESELOR ÎN CONDIŢIILE IMPUSE DE ADOPTAREA DE CĂTRE CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A DECIZIEI NR. 956/12.12.2012;

3.                   ANALIZA MODULUI DE ACHITARE A COTIZAŢIEI DE CĂTRE MEMBRII SCMD;

4.                   STRATEGIA SCMD DE ÎNTĂRIRE A UNITĂŢII CADRELOR MILITARE MEMBRE ÎN STRUCTURILE ASOCIATIVE ALE MILITARILOR;

5.                   INFORMARE REFERITOARE LA ÎNTÂLNIRILE INIŢIATE DE CĂTRE SCMD LA SENATUL ROMÂNIEI;

6.                   DIVERSE;


Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

8 Martie


   Din partea noastra pentru dumneavoastra doamnelor si domnisoarelor, multa sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor!

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova


joi, 7 martie 2013

Procese in instanta


În acest moment sunt 42 de dosare soluţionate definitiv pe excepţii (excepţia inadmisibilităţii şi prematurităţii).
Aceste cauze pot fi reintroduse oricând în instanţă având în vedere prevederile Deciziei C.C.R. nr.956/12.12.2012 conform căreia nu mai suntem ţinuţi să respectăm până la capăt procedura prealabilă.
În acest context toate acţiunile introduse ulterior emiterii acestei decizii vor avea o cu totul altă finalitate, acestea soluţionându-se pe fond (cu alte cuvinte se vor analiza toate aspectele referitoare la nemulţumirea fiecărui contestator în parte).
Am discutat cu dna. avocat  Elena Oancea şi aceasta  şi-a manifestat disponibilitatea de a formula noi contestaţii pentru cele 42 persoane care au o hotărâre definitivă pe una dintre aceste excepţii.
Rugămintea noastră ar fi să ne comunicaţi care dintre cei 42 doresc să continue cu o nouă acţiune.
Voi reveni în cursul acestei săptămâni şi cu o situaţie detaliată a celor care au o soluţie definitiva pe fond însă au primit decizii de revizuire ulterioare care ar putea face obiectul unei alte contestaţii.



duminică, 3 martie 2013

Apel către Filialele SCMD



           Filiala 1 Craiova, apreciază acțiunile Grupului de Dialog ca pe o continuare reușită a dialogului început de către Filialele SCMD cu reprezentanții USL și a Guvernului României reprezentat de către dl. Premier și consideră că aceasta este calea de urmat, dialogul trebuind extins și aprofundat de către specialiștii tuturor asociațiilor militare în scopul elaborării unor acte normative care să repare și să reglementeze fără echivoc drepturile și statutul categoriei socio-profesionale a militarilor din România.
       În aceste condiții apreciem că orice altă acțiune a vreunei filiale a SCMD care nu se înscrie pe calea dialogului real și constructiv este de natură a produce atât prejudicii în planul intereselor membrilor SCMD cât și imaginii în ansamblu a organizației noastre sindicale.

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

vineri, 1 martie 2013

1 Martie




     În această zi de primăvară, urează tuturor mamelor, sotiilor, fiicelor, nepoatelor o zi cât mai senină, sănătate, fericire! 
     Vă rugăm să primiţi în dar acest mărţisor alături de urările noastre de bine.