SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

marți, 28 august 2012

Din când în când mai moare câte un erou


Din când în când mai moare câte un erou



Fără a intenționa să fac din subiect unul politic, fără a da vina pe un partid sau preşedinte pe altul, nu pot să nu constat că în ultimul timp armata a devenit în mintea multor oameni de diverse categorii, fie un obiect al urii şi invidiei, fie al persiflării, fie al bătăii de joc fie al promovării politice si foloaselor. Politicieni, oameni de afaceri, primari, prefecți, șefi de sindicat sau asociații chiar militare ajunşi ofițeri pe ușa din spate, toți se înghesuie care mai de care să obțină un profit fără să îi intereseze că prin faptele lor coboară haina militară la nivelul preșului din fața uşii.
Listele cu promovările lui Oprea au adus haina militară la valoarea unei trese sau cocarde puse pe piept la diferite ocazii festive. Toți „bărbații” mari ai țării, formatori de opinie, politicieni, procurori, clienți sau prieteni de familie ai celor care împărțeau gradele precum fotbaliștii străini guma de mestecat când veneau în România, se voiau ofițeri, pentru că nu e așa, asta îi făcea mai „adevărați”. După apariția listelor, unii au spus că habar nu au avut că au fost avansați alții că nu e nici o problemă, gradul este onorific, nu îi oferă nici un câștig, dar toți uită că haina militară şi gradul militar se obțin totuşi în mod normal prin efort, printr-o pregătire de specialitate, dar în primul rând prin dorința şi calitatea de a fi militar.
A fi militar nu înseamnă numai să îmbraci o uniformă, să pui o tresă pe umăr ci a gândi şi a simți ca un militar. Nimeni nu poate înțelege ce simte un militar educat şi pregătit într-o școală militară atunci când vede cum alții îşi bat joc „onorific” de meseria sa, pentru că armata este o meserie înainte de a fi o jucărie a celor care se plictisesc de meseriile lor. Cum s-ar simți un profesor, unul adevărat, cu har şi dragoste de meserie, dacă ministrul învățământului ar da grade didactice şi ar face profesori universitari așa la plezneală, onorific? Titluri de doctori se mai dau, şi lumea face scandal, cere demisii, cere pedepse, unii chiar pușcărie, pentru cei care au obținut titlu de doctor prin plagiat spunând că e furt şi furtul indiferent de valoare se pedepsește penal. De acord, dar atunci de ce nu se consideră furt şi plagiat şi obținerea sau acordarea gradului militar  „onorific”, pentru că este vorba de acordarea unei calități, de militar, unui individ care habar nu are ce înseamnă meseria respectivă. De ce opinia publică, societatea civilă nu reacționează la fel, de ce nu se formează comisii de verificare a modului în care au fost obținute gradele şi apoi să se trimită în instanță toate cazurile de obținere a gradelor militare, fie activ fie în rezervă, prin fraudă? De ce populația civilă nu apără şi dreptul militarilor la onoare şi demnitate, la respect privind meseria armelor şi acceptă această bătaie de joc amestecând de-a valma militarii de profesie cu purtătorii ilegali de uniformă, cu plagiatorii de grade militare?
Ce trebuie să se întâmple ca societatea să realizeze că armata nu înseamnă numai uniformă, nu înseamnă numai parade, sau un salariu ceva mai ridicat decât al majorității bugetarilor – din ce în ce mai puțini - dar insuficient pentru privațiunile şi riscurile cărora se supun? Armata nu mai înseamnă de mult o categorie privilegiată, nu mai înseamnă de mult un post sigur,nu mai înseamnă de mult o pensie bună şi o bătrânețe liniștită, nu mai înseamnă de mult nici măcar o pensie pentru că ne prăvălim prea devreme în țărâna din care ne-am ridicat. Toți știu asta, inclusiv cei care nu îşi mai lasă copii să meargă în armată, inclusiv cei care nu au fost repartizați din promoție, pentru că nu au fost fonduri, inclusiv cei care văd cum se moare prin teatrele de operații în interesul unor președinți care vor să îşi păstreze scaunul pe sângele vărsat de copii celor pe care îi forțează să părăsească sistemul pe cale naturală, câte 300 pe lună. Şi cu toate asta bătaia de joc continuă, privirile piezișe către armată se aruncă, dar toți uită că armata nu înseamnă poate nimic din toate astea, pe lângă ceva ce nu îți dă nici președintele, nici ministrul şi nici parlamentul: un sentiment special, o datorie de onoare, pe care nu o poți primi prin fraudă, şi care nu pot fi răsplătite nici cu medalii, nici cu grade, nici cu prime, sentimentul datoriei, onoarea sacrificiului suprem, fiorii pe care îi simți când juri să nu precupețești nici sângele nici viața pentru îndeplinirea datoriei. Foarte puțini mai știu ce înseamnă a precupeți, dar foarte mulți au devenit precupeți ai gradelor şi onorurilor militare obținute prin copy-paste.
Nici un militar de carieră, nici un militar care a gândit măcar odată în viață că are sânge kaki în vene, nu caută astfel de beneficii pentru că marea sa satisfacție şi bucurie, onoarea sa, bunul cel mai de preț, îl reprezintă educația militară care printre altele îi cere să se jertfească pentru alții, să dea dovada sacrificiului suprem, viața sa, pentru a salva viețile altora sentiment şi gând cu care pleacă în viață odată cu depunerea Jurământului Militar. Această onoare nu o va lua nimeni militarilor adevărați şi asta face diferența între precupeții de grade şi adevărații militari. Din când în când trebuie să mai moară câte un militar, câte un pilot, câte un erou, pentru ca lumea să vadă diferența dintre un Turcescu sau Onțanu (ca să folosesc cele mai cunoscute şi mediatizate nume de precupeți) şi un militar de carieră. Din când în când câte un militar mai cade din ceruri pentru a se ridica la cer pentru că  atunci când îi apare în față o situație de viață şi de moarte, şi prin minte îi trece Jurământul Militar, EL  MILITARUL SPRE DEOSEBIRE DE OMUL POLITIC, NU ÎŞI POATE PERMITE SĂ SPUNĂ: AM FOST POATE BEAT, CÂND AM JURAT. Fie şi măcar numai  pentru asta, militarii adevărați trebuie respectați.
Ministrul Oprea cel care pentru „stabilitatea țării” a făcut şi face în continuare, pe rând pact cu toate partidele care vin la putere, făcând din gradele sale simbolul trădării, a înființat o medalie, un ordin numit „Onoarea Armatei Române” pe care l-a împrăștiat cu larghețe pe piepturile tuturor prietenilor sau șefilor de partid şi guvernare. Acel ordin nu reprezintă onoarea, ci dezonoarea armatei române şi cer actualului ministru, domnului Dobrițoiu să îl desființeze sau blocheze cumva. Militarii de carieră nu vor accepta niciodată ruşinea de a intra în aceeaşi categorie cu cei cărora domnul Oprea le-a conferit prin fraudă acel ordin făcând din ei plagiatorii gradului militar şi ai onoarei militare.
Domnule ministru Dobrițoiu, vă propun să cereți sau propuneți înființarea unui nou ordin, care să reprezinte cu adevărat simbolul onoarei militare şi acest ordin să se numească simplu, „Ordinul Comandor Aurelian Cojocaru” pentru fapte de bravură şi spirit de sacrificiu. Iar condițiile de acordare a acestui ordin să fie astfel stabilite încât să nu aibă acces la ele decât cei care merită cu adevărat şi fac dovada curajului, devotamentului față de semeni, spiritului de sacrificiu şi datoriei. Acest ordin ar fi respectat şi nimeni nu va îndrăzni să îl confere unor vânduți pentru merite de partid, fără a înfrunta furia militarilor adevărați.
De ce trebuie să mai moară din când în când cate un om, ca să ne reamintim ce înseamnă haina militară? De ce uităm așa de repede, după ce am îngropat un om, că acolo se află un simbol care nu trebuie uitat niciodată? Comandor Aurelian Cojocaru, înainte de onorurile oficiale ai respectul şi dragostea adevăraților militari!


Publicat de Neacsu la 26.08.2012http://img2.blogblog.com/img/icon18_edit_allbkg.gif

sâmbătă, 25 august 2012

Schimbare adresa SEDIU

Foarte important!

     Începând cu 27.08.2012 sediul Filialei 1 Craiova a SCMD și al Asociației Militarilor ProConcordia s-a mutat în str. Frații Buzești, nr. 24.

       Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova


duminică, 19 august 2012

Comunicat


SCMD Filiala 1 Craiova își exprimă îngrijorarea față de ultimele evenimente care se petrec în plan politic și juridic în România.
Consecvenți statutului și obiectivelor organizației noastre recomandăm tuturor membrilor noștri în situația în care au fost abuzați într-un fel sau altul în ceea ce privește dreptul lor legal, legitim și constituțional de a-și exprima votul la referendumul din 29 iulie 2012 să apeleze la consiliere juridică gratuită de către juristul Filialei 1 Craiova Lt.col.(r) Av Marian Popa - 0766.66.54.36

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova 

vineri, 17 august 2012

STOP ABUZURILOR!

    Stimați colegi,

    Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova, vă spune la dispoziție prin amabilitatea Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului modelul de plângere penală pentru denunț calomnios. Acesta este valabil pentru totalitatea cetățenilor României.

MODELUL DE PLÂNGERE PENALĂ pus la dispoziție de FACIAS pentru cetățenii anchetați că au votat la referendum

          Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a pus la dispoziția cetățenilor un model de plângere penală pentru denunț calomnios. Cei care au fost chemați la poliție în calitate de făptuitori pentru infracțiuni cu privire la desfășurarea referendumului și care doresc să depună plângere împotriva denunțătorilor pot să acceseze site-ul www.facias.org pentru a descărca modelul de plângere.
           În ultimele zile sute de cetățeni au fost audiați pentru că au participat la referendumul din 29 iulie. Investigațiile pentru posibilele fraude comise s-au făcut cu încălcarea normelor de procedură penală, în lipsa oricăror mijloace de probă, în mod abuziv și nelegal și constituie un demers periculos pentru democrația din România.
          Totodată, prin acțiuni de acest tip, se descurajează participarea cetățenilor anchetați și a familiilor acestora la viitoarele scrutinuri electorale.
         În aceste condiții, așa cum a anunțat cu câteva zile în urmă, FACIAS va acorda consiliere juridică gratuită tuturor persoanelor care au făcut obiectul unor anchete penale. În acest sens, pe site-ul www.facias.org a fost postat un model de plângere penală prin care aceștia se pot îndrepta împotriva denunțătorului pentru săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios și se pot constitui parte civilă obligând persoana în cauză să plătească despăgubiri.   


          Acesta este modelul Plângerii Penale.




Domnule  PRIM-PROCUROR,


Subsemnatul/a ……………………………………….….  domiciliat in …………………………………….…….. formulez prezenta

PLANGERE PENALA

Impotriva numitului …………………………., domiciliat in……………………………………(daca nu se stie numele persoanei sau nu se poate afla, se va formula: “impotriva persoanelor care se fac vinovate de savarsirea infractiunii de......”)  pentru savarsirea infractiunii de
DENUNT CALOMNIOS
Prevazuta si pedepsita de Art.259 Cod penal “Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.”

Motivele plangerii:
In fapt:
In data de 29 iulie am considerat ca este datoria mea civica sa votez. Deoarece ma aflam/ nu ma aflam in localitatea de domiciliu, m-am prezentat la cea mai apropiata sectie de votare, respectiv cea cu nr ...................... din localitatea ................................... si am votat pe listele permanente/suplimentare, conform legii.
In data de ............................ mi s-a comunicat prin (explicati cum:prin posta, curier, a venit cineva cu ea...) o citatie, prin care eram convocat/a, in data de................. la...................................in calitate de “faptuitor” pentru “plangere depusa de catre ………..................” (persoana fizica, PDL).
Drept urmare m-am prezentat la ......................... unde mi s-a comunicat de organul de politie insarcinat cu cercetarea cazului faptul ca impotriva mea a fost formulata o plangere penala, deoarece in data de 29 iulie mi-as fi exercitat fraudulos dreptul la vot.
In speta este vorba de indeplinirea cu rea credinta a unui act menit sa declanseze cercetarea penala cu privire la subsemnatul/a, deoarece pe citatie este si numarul de dosar penal. Ceea ce are consecinte directe asupra dreptului la imagine al persoanei. Tot in acest sens, subsemnatul/a este pus in situatia de a lipsi de la locul de munca pentru a semna declaratii la politie cu privire la exercitarea cu buna credinta a unui drept consitutional. Consider ca nimeni nu are dreptul sa ma chestioneze cu privire modalitatea de exprimare a votului deoarece votul este secret, conform legii.
 Constitutia Romaniei consacra egalitatea cetatenilor in fata legii si a institutiilor publice, fara privilegii si fara discriminari  (art. 16), precum si dreptul de petitionare al cetateanului  (art. 51), instituind in sarcina entitatilor publice obligatia de a raspunde la acestea in termenele si conditiile stabilite prin legi. Totodata, o  componenta a integritatii publice o reprezinta transparenta in desfasurarea activitatii institutiilor publice, prin care intelegem setul de instrumente prin care administratia (institutiile si autoritatile administratiei publice locale) da socoteala cetatenilor/contribuabililor cu privire la activitatea desfasurata in serviciul acestora. De aceea consider ca folosirea Bibliei in procedura de cercetare penala incalca deontologia profesionala iar credinta mea religioasa nu are nicio legatura cu exercitarea unui drept constitutional.
Un astfel de demers are consecinte deosebit de grave si este inacceptabil pentru orice cetatean roman in conditiile in care Romania, stat membru al Uniunii Europene si semnatara a Conventiei pentru drepturile omului, se angajeaza sa respecte si sa garanteze drepturile cetatenilor. In fapt, nu exista nicio proba care sa determine faptuitorul sa formuleze denuntul impotriva subsemnatului.
Totodata, prin actiuni de acest tip, se descurajeaza participarea mea si a familiei mele la viitoarele scrutinuri electorale.
Avand in vedere cele de mai sus, va solicit respectuos sa luati act de faptul ca plangerea depusa de catre ……….................. impotriva subsemnatului a fost facuta in lipsa oricaror mijloace de proba, in mod abuziv si nelegal si constituie un demers periculos pentru democratia din Romania.
Totodata ma constitui parte civila si solicit obligarea faptuitorului la plata sumei de …....................…….. ca despagubiri pentru prejudiciul adus persoanei mele. Comunitatea din care fac parte si angajatorii au aflat de calitatea mea de faptuitor intr-un dosar penal.
Avand in vedere cele aratate mai sus, consider ca in speta sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de denunt calomios si solicit organelor de ancheta luarea masurilor legale care se impun fata de autorii acestei infractiuni.
In drept: fapta constituie infractiunea de denunt calomnios, fapta prevazuta si pedepsita de art. 259 Cod Penal “Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.”
In dovedirea plangerii, inteleg sa ma folosesc de proba cu inscrisuri. 


Data ...............                                                                                                                                                Semnatura  

DOMNULUI PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LANGA JUDECATORIA ………………………………….




Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

marți, 7 august 2012

Comunicat


COMUNICAT
         Membrii de sindicat care doresc să intre în posesia Legitimației Militare de rezervist, sunt rugați să depună la C.M.Z. Dolj, din Craiova str. General Dragalina, nr. 61, până la data de 31.08.2012, o cerere (după modelul anexat), prin care să solicite eliberarea acesteia, conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale numărul M 76 din 13.07.2012 publicat in Monitorul Oficial nr.518 din 26.07.2012


BIROUL  OPERATIV  AL  FILIALEI  1 CRAIOVA







Comandantului  C.M.Z. __________


Subsemnatul ­­____________________________________________ (grad, nume si prenume), domiciliat în județul, ______________, localitatea ___________________,  str. ___________________________________, nr. _____, bl. ________, sc. ____, et. _____, ap. _______ trecut în rezervă la data de ________________________ din U.M. _____________________,  nr. ordin/ decret ______________ data emiterii _______________ ultima funcție deținută __________________________, solicit eliberarea Legitimației Militare pentru cadrele militare în rezervă/retragere, conform cu „Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M. 76 din 13.07.2012, privind instituirea Legitimației Militare pentru cadrele militare în rezervă sau  retragere provenite din  M.Ap.N.”, publicat in Monitorul Oficial al României, partea I, nr.518/26.07.2012.

           Data                                                                   Semnătura
_____________________                   _______________________

Ordinul Ministrului M76 privind instituirea legitimatiei pentru cadrele militare in rezerva sau in retragere