Din
când în când mai moare câte un erou
Fără a intenționa să fac din subiect unul
politic, fără a da vina pe un partid sau preşedinte pe altul, nu pot să nu
constat că în ultimul timp armata a devenit în mintea multor oameni de diverse
categorii, fie un obiect al urii şi invidiei, fie al persiflării, fie al bătăii
de joc fie al promovării politice si foloaselor. Politicieni, oameni de
afaceri, primari, prefecți,
șefi de sindicat sau asociații chiar militare ajunşi ofițeri pe ușa din spate, toți se înghesuie care mai de care să
obțină un profit fără să îi intereseze
că prin faptele lor coboară haina militară la nivelul preșului din fața uşii.
Listele cu promovările lui Oprea au
adus haina militară la valoarea unei trese sau cocarde puse pe piept la
diferite ocazii festive. Toți
„bărbații” mari ai țării, formatori de opinie,
politicieni, procurori, clienți
sau prieteni de familie ai celor care împărțeau gradele precum fotbaliștii străini guma de mestecat când
veneau în România, se voiau ofițeri,
pentru că nu e așa, asta îi făcea mai „adevărați”. După apariția listelor, unii au spus că habar
nu au avut că au fost avansați
alții că nu e nici o problemă, gradul
este onorific, nu îi oferă nici un câștig,
dar toți uită că haina militară şi gradul
militar se obțin totuşi în mod normal prin efort,
printr-o pregătire de specialitate, dar în primul rând prin dorința şi calitatea de a fi militar.
A fi militar nu înseamnă numai să
îmbraci o uniformă, să pui o tresă pe umăr ci a gândi şi a simți ca un militar. Nimeni nu poate înțelege ce simte un militar educat şi
pregătit într-o școală militară atunci când vede cum
alții îşi bat joc „onorific” de meseria
sa, pentru că armata este o meserie înainte de a fi o jucărie a celor care se
plictisesc de meseriile lor. Cum s-ar simți
un profesor, unul adevărat, cu har şi dragoste de meserie, dacă ministrul învățământului ar da grade didactice şi
ar face profesori universitari așa
la plezneală, onorific? Titluri de doctori se mai dau, şi lumea face scandal,
cere demisii, cere pedepse, unii chiar pușcărie,
pentru cei care au obținut titlu
de doctor prin plagiat spunând că e furt şi furtul indiferent de valoare se
pedepsește penal. De acord, dar atunci de ce
nu se consideră furt şi plagiat şi obținerea
sau acordarea gradului militar „onorific”,
pentru că este vorba de acordarea unei calități, de militar, unui individ care
habar nu are ce înseamnă meseria respectivă. De ce opinia publică, societatea
civilă nu reacționează la fel, de ce nu se formează
comisii de verificare a modului în care au fost obținute gradele şi apoi să se trimită
în instanță toate cazurile de obținere a gradelor militare, fie activ
fie în rezervă, prin fraudă? De ce populația
civilă nu apără şi dreptul militarilor la onoare şi demnitate, la respect
privind meseria armelor şi acceptă această bătaie de joc amestecând de-a valma
militarii de profesie cu purtătorii ilegali de uniformă, cu plagiatorii de
grade militare?
Ce trebuie să se întâmple ca
societatea să realizeze că armata nu înseamnă numai uniformă, nu înseamnă numai
parade, sau un salariu ceva mai ridicat decât al majorității bugetarilor – din ce în ce mai puțini - dar insuficient pentru privațiunile şi riscurile cărora se supun?
Armata nu mai înseamnă de mult o categorie privilegiată, nu mai înseamnă de
mult un post sigur,nu mai înseamnă de mult o pensie bună şi o bătrânețe liniștită, nu mai înseamnă de mult nici
măcar o pensie pentru că ne prăvălim prea devreme în țărâna din care ne-am ridicat. Toți știu asta, inclusiv cei care nu îşi
mai lasă copii să meargă în armată, inclusiv cei care nu au fost repartizați din promoție, pentru că nu au fost fonduri,
inclusiv cei care văd cum se moare prin teatrele de operații în interesul unor președinți care vor să îşi păstreze scaunul
pe sângele vărsat de copii celor pe care îi forțează să părăsească sistemul pe cale
naturală, câte 300 pe lună. Şi cu toate asta bătaia de joc continuă, privirile
piezișe către armată se aruncă, dar toți uită că armata nu înseamnă poate
nimic din toate astea, pe lângă ceva ce nu îți dă nici președintele, nici ministrul şi nici parlamentul:
un sentiment special, o datorie de onoare, pe care nu o poți primi prin fraudă, şi care nu pot
fi răsplătite nici cu medalii, nici cu grade, nici cu prime, sentimentul
datoriei, onoarea sacrificiului suprem, fiorii pe care îi simți când juri să nu precupețești nici sângele nici viața pentru îndeplinirea datoriei.
Foarte puțini mai știu ce înseamnă a precupeți, dar foarte mulți au devenit precupeți ai gradelor şi onorurilor militare
obținute prin copy-paste.
Nici un militar de carieră, nici un
militar care a gândit măcar odată în viață
că are sânge kaki în vene, nu caută astfel de beneficii pentru că marea sa
satisfacție şi bucurie, onoarea sa, bunul cel
mai de preț, îl reprezintă educația militară care printre altele îi
cere să se jertfească pentru alții,
să dea dovada sacrificiului suprem, viața
sa, pentru a salva viețile altora
sentiment şi gând cu care pleacă în viață
odată cu depunerea Jurământului Militar. Această onoare nu o va lua nimeni
militarilor adevărați şi asta
face diferența între precupeții de grade şi adevărații militari. Din când în când
trebuie să mai moară câte un militar, câte un pilot, câte un erou, pentru ca
lumea să vadă diferența dintre
un Turcescu sau Onțanu (ca să
folosesc cele mai cunoscute şi mediatizate nume de precupeți) şi un militar de carieră. Din când în când câte un militar mai cade din
ceruri pentru a se ridica la cer pentru că atunci când îi apare în față o situație de viață şi de moarte, şi prin minte îi trece
Jurământul Militar, EL MILITARUL SPRE
DEOSEBIRE DE OMUL POLITIC, NU ÎŞI POATE PERMITE SĂ SPUNĂ: AM FOST POATE BEAT,
CÂND AM JURAT. Fie şi măcar numai pentru
asta, militarii adevărați trebuie respectați.
Ministrul Oprea cel care pentru „stabilitatea
țării” a făcut şi face în continuare,
pe rând pact cu toate partidele care vin la putere, făcând din gradele sale
simbolul trădării, a înființat
o medalie, un ordin numit „Onoarea Armatei Române” pe care l-a împrăștiat cu larghețe pe piepturile tuturor prietenilor
sau șefilor de partid şi guvernare. Acel
ordin nu reprezintă onoarea, ci dezonoarea armatei române şi cer actualului
ministru, domnului Dobrițoiu
să îl desființeze sau blocheze cumva. Militarii de
carieră nu vor accepta niciodată ruşinea de a intra în aceeaşi categorie cu cei
cărora domnul Oprea le-a conferit prin fraudă acel ordin făcând din ei
plagiatorii gradului militar şi ai onoarei militare.
Domnule ministru Dobrițoiu, vă propun să cereți sau propuneți înființarea unui nou ordin, care să
reprezinte cu adevărat simbolul onoarei militare şi acest ordin să se numească
simplu, „Ordinul Comandor Aurelian Cojocaru” pentru fapte de bravură şi spirit
de sacrificiu. Iar condițiile
de acordare a acestui ordin să fie astfel stabilite încât să nu aibă acces la
ele decât cei care merită cu adevărat şi fac dovada curajului, devotamentului
față de semeni, spiritului de
sacrificiu şi datoriei. Acest ordin ar fi respectat şi nimeni nu va îndrăzni să
îl confere unor vânduți pentru
merite de partid, fără a înfrunta furia militarilor adevărați.
De ce trebuie să mai moară din când
în când cate un om, ca să ne reamintim ce înseamnă haina militară? De ce uităm
așa de repede, după ce am îngropat un
om, că acolo se află un simbol care nu trebuie uitat niciodată? Comandor
Aurelian Cojocaru, înainte de onorurile oficiale ai respectul şi dragostea
adevăraților militari!
