SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

marți, 20 ianuarie 2015

Informare

INFORMARE



Biroul Operativ al Filialei SCMD Craiova, şi Conducerea Asociaţiei Militarilor „ROMIL” de comun acord au adoptat următoarele consideraţii şi propuneri referitoare la Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat:
- Deşi apărută cu o întârziere de mai bine de doi ani, noua Lege a Pensiilor Militare de Stat, reprezintă un act de reparaţie morală faţă de categoria socio-profesională a militarilor, o respectare a promisiunilor şi angajamentelor asumate de către o parte a clasei politice, în vremea în care guvernările BĂSESCU-BOC săvârşeau în numele democraţiei şi ale statului de drept, abuzuri şi fără de legi;
- Salutând această iniţiativă a Ministerului Apărării Naţionale, membrii Asociaţiei Militarilor „ROMIL” apreciază că se impune ca actualul Proiect de Lege să fie pus în discuţie cu toate Asociaţiile Militarilor din România, în aşa fel încât să răspundă atât intereselor tuturor militarilor indiferent de perioada în care s-au pensionat, cât şi exigenţelor impuse de Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat;
- Apreciem că deşi iniţiatorul animat de bună credinţă a întocmit un Proiect de Lege care necesită unele îmbunătăţiri, mai ales după ce a suferit unele modificări de substanţă, rezultate în urma „sugestiilor” şi „presiunilor” anumitor grupuri de influenţă şi presiune care apără şi susţin anumite orgolii şi interese materiale dobândite în anumite situaţii conjuncturale;
- Pentru a nu fi considerată de către societatea civilă, o lege discriminatorie care sfidează realităţile şi situaţia altor categorii socioprofesionale, apreciem că actualul Proiect de Lege trebuie adus la cunoştinţa tuturor cetăţenilor, dezbătut şi argumentat în mod pertinent şi ferm, în scopul de a crea un curent favorabil de gândire şi apreciere faţă de tot ceea ce înseamnă cariera militară cu privaţiunile, interdicţiile şi sacrificiile sale;
- De asemenea apreciem ca necesară iniţierea unei dezbateri cu toate partidele parlamentare, înainte ca proiectul de lege să intre în dezbatere la comisii şi în plen;

Propunerile şi amendamentele Filialei Craiova a SCMD şi ale Asociaţiei Militarilor „ROMIL” sunt următoarele:

1. Completarea art.11

Art.11.- Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr.1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.

(2) Prevederile alin (1) sunt aplicabile şi cadrelor militare trecute în rezervă/retragere până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

2. Modificarea următoarelor articole:

Art.16. -(1) Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă;
b) vechimea efectivă minimă de 25 de ani, din care cel puţin 15 ani vechime efectivă în serviciu;
c) vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin.1 lit.a, este de 57 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Actualizarea şi Indexarea pensiilor

Art.60.-(1) Cuantumul pensiilor de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, şi se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad şi/sau solda funcţiei maxime ale cadrelor militare în activitate, poliţiştilor sau funcţionarilor publici cu statut special, potrivit gradului militar/funcţiei avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condiţiile prevăzute la art.28;

3. Reformularea unor articole din Lege:

Reformularea art.110:
Art.110. – Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special recalculate şi revizuite în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a Legii nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat în înţelesul prezentei legi.

Reformularea art.111:
Art. 111. – (1) pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Legii nr. 241/2013 privind stabilirea un or măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, se recalculează potrivit prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.


4. Propuneri de introducere în lege a unor noi articole:

·        Beneficiarii pensiei militare de serviciu care se încadrează în muncă după trecerea în rezervă pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în raport cu vechimea dobândită după pensionare în condiţiile prevăzute de Legea nr.263/2010.

·        Sumele de bani reţinute pensionarilor militari prin recalcularea şi revizuirea pensiilor în baza Ordonanţei Guvernului nr.1/2011 vor fi restituite eşalonat beneficiarilor în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

·        Stabilirea şi acordarea eşalonată în trei ani de zile a sumelor aferente indexărilor pe anii 2013, 2014 şi 2015 pentru pensionarii militari care nu au beneficiat de aceste indexări, în urma aplicării dispoziţiilor Legii nr. 241/2013,

Aceste consideraţii, amendamente şi propuneri au fost înaintate în scris de către ASOCIAŢIA MILITARILOR „ROMIL” Guvernului României domnului Prim ministru Victor Ponta şi domnului Vicepremier Gabriel Oprea, precum şi iniţiatorului Ministerului Apărării Naţionale, domnului ministru Micea Duşa.

PREŞEDINTELE FILIALEI CRAIOVA A SCMD
Col(r)
 IOAN MIŞU NAON