Mâine, 29.07.2012, Prefectura Județului Dolj, organizează Ziua Imnul Național în Parcul Romanescu, începând cu orele 09.30.
Recomandăm membrilor de sindicat și nu numai, să participe la această activitate.
„Deșteaptă-te,
române!” este,
din 1990, imnul național al României, compus muzical de un autor necunoscut (vezi mai
jos). Versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 - 1863),
poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii
marcate de Revoluția de la 1848.
Poemul „Un
răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de
la 1848,
a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni
brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei,
și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște
cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei
prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).
Anton Pann este creditat ca autor al muzicii
imnului, dar melodia pe care
Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă și nu i se cunoaște cu certitudine
autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este
autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text
religios, ce purta numele Din
sânul maicii mele. Gheorghe Ucenescu susținea
că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului,
care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul
moral” al melodiei.
De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui
conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost
și cazul în timpul Revoluției române din 1989,
când practic instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn
național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.
Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și
imnul național al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.
Deşteaptă-te, române,
din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!
Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova
