Emulul marelui MOGUL

EMULUL MARELUI MOGUL

Deşi iniţial l-am admirat pentru impresionantul bagaj intelectual şi profesional cu care se prezenta în faţa noastră, a muritorilor de rând, candidatul la postul de premier al României, admiraţia a început să scadă vertiginos pe măsură ce mi se dezvăluiau unele din trăsăturile sale de caracter. Aşa cum se vedeau de la distanţa care ne separă, atât în spaţiu cât şi în plan social, că doar nu am privilegiul de a mă număra printre apropiaţii sau cunoştinţele domniei sale.

Poliglot, titrat, distins şi reputat universitar, istoric cu o bogată activitate ştiinţifică, diplomat ajuns în vârful ierarhiei, şef al unui important serviciu secret, Mihai Răzvan Ungureanu părea predestinat a fi păstorul plin de calităţi care să-şi conducă, cu înţelepciune, turma în văile mănoase ale prosperităţii şi bunăstării, scoţându-ne din mocirla în care ne tot afundăm în ultima vreme. Un nou Moise, care să-şi conducă poporul spre un nou Canaan, ce mai încoace şi-ncolo!

Din păcate, pe măsura ce treceau orele ce-l despărţeau de anunţul desemnării sale, au început să apară, din trecut sau de aiurea, scheleţi uitaţi prin dulapuri, fantome sau vârcolaci proaspeţi care muşcau cu aviditate din imaginea sa imaculată, menită să revigoreze un partid muribund ce-şi trăgea ultimele suflări din creditul pe care i-l mai acordau cei ce, peste puţină vreme, vor merge la urne, cântând din fluiere de os (cum scria, cândva, un prieten drag al copilăriei mele, poetul Rodiian Drăgoi).

Astfel, ne-am reamintit plecarea sa deloc onorabilă din funcţia de ministru de externe, premierul de atunci cerându-i demisia pentru că-l lucrase pe la spate, cum se spune în popor. Lucrătura care nu poate caracteriza, niciunde şi nicicând, un om de onoare şi caracter!

Înainte de a pleca, cu coada între picioare, din înalta demnitate publică, Mihai Răzvan Ungureanu a emis un ultim ordin, prin care dubla salariul funcţiei de coordonator adjunct al centrului SECI din Viena, pe care urma să o ocupe. Fapt ce iarăşi spune multe despre caracterul proaspătului premier. După doar nouă luni preşedintele Băsescu, care intuise în el calităţi pe placul domniei sale, l-a numit şef al spionajului extern, oficină care, după exemplul surorii ei mai mari, C.I.A., atunci când consideră că e nevoie, ăşi bagă adânc nasul şi prin oalele interne, că doar cine s-o tragă la răspundere?

 Legat cu parâme groase şi noduri strânse, marinăreşti, de preşedintele Băsescu, şeful S.I.E. a acceptat ca acesta să-l folosească în scopuri politice şi s-a avântat cu sârg în activităţile legate de constituirea noului guvern, deşi avea o interdicţie legală expresă de a face acest lucru. Mai mult, îşi declară şi opţiunile sale politice de dreapta, deşi calitatea pomenită mai sus îl obliga la imparţialitate. Declaraţia şefului S.I.E., chiar dacă a făcut plăcere unora, aruncă o umbră groasă şi urât mirositoare asupra activităţii întregului serviciu, în ansamblul său, bănuit deja că ar fi fost amestecat în falsificarea rezultatelor votului de la ambasadele noastre din străinătate, la ultimele alegeri prezidenţiale. Iar faptul că, deşi desemnat premier, nu a renunţat la funcţia de şef al serviciului secret decât la cererea Avocatului Poporului şi sub presiunea opiniei publice, dezvăluie iarăşi câte ceva despre caracterul său. Ca şi faptul că a încercat să-şi prezerve cu orice preţ această funcţie uzând de precedentul Emil Boc, care şi-o prezervase, în acelaşi mod, pe cea din primăria clujeană, distinsul universitar, istoric şi poliglot făcându-se că nu ştie că legile care guvernează siguranţa naţională sunt diferite de cele care guvernează funcţionarea primăriilor, fie ele din Cluj, fie din Cuca – Măcăii.

Aflat în faţa Parlamentului pentru votul de investitură, precum şi, mai ales, a camerelor şi microfoanelor ce urmau să-i transmită discursul în toata ţara şi, posibil, mai departe, Mihai Răzvan Ungureanu, temător poate că nu toata lumea cunoştea încă impresionantul sau C.V., sau poate, atât de încântat de el însuşi încât, narcisiac a dorit să se autoaduleze, a început prin a etala cu ostentaţie toate funcţiile, de mai mică sau mai mare anvergură, pe care le-a avut de când a început să însemne ceva în Iaşi şi aiurea, omiţând-o, bineînţeles, pe cea de membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, care nu ar mai fi dat chiar atât de bine în condiţiile actuale. Pentru a disimula însă lăudăroşenia-i găunoasă, a ţinut să facă pe modestul, punând în faţa fiecărei funcţii expresia “nu am venit să vă spun că….”

“…nu am venit să vă spun că am fost dracu, nu am venit să vă spun că am fost lacu…”. Dar tocmai asta făcea; ne spunea exact ceea ce, aruncându-ne praf în ochi, se prefăcea că, din modestie, evită a ne spune. Pe mine, cel puţin, prefăcuta sa smerenie m-a îngreţoşat şi mi-a spus despre caracterul său cu totul altceva decât vroia domnia sa.

A doua zi după investitură, deşi oameni mureau în zăpadă şi alte zeci de mii de români disperaţi erau îngropaţi sub troiene de aproape o săptămână, fără hrană, fără apă, fără medicamente, fără electricitate, fără legături cu lumea de dincolo de pereţi, abandonaţi de autorităţile statului, proaspătul premier a preferat să se afunde total în narcisism, făcând turul tuturor ministerelor, pentru a fi primit cu osanale, drapel, fanfară şi gardă de onoare, pentru a i se cânta imnul şi marşul de întâmpinare, pentru a fi adulat şi linguşit, pentru a primi formele exterioare de respect, jurămintele de credinţă şi pupăturile în fund ale generalilor de la interne şi armată, sau ale înalţilor funcţionari din celelalte ministere, precum odinioară seniorul de la vasalii săi.

Cât despre iobagi, Dumnezeu cu mila!

Pe seară, probabil la apelurile insistente ale presei, peste care s-a suprapus scandalul făcut în Vrancea de Oprişan, şi-a amintit sau i s-a amintit şi de amărâţii sinistraţi.

 A doua zi, a ajuns cu elicopterul în zona calamitată, pe care a vizitat-o însoţit de un alai impresionant, îmbarcat în peste 30 de autoturisme, precum odinioară Ceauşescu şi suita sa de activişti, potrivit relatărilor presei şi ale unor martori oculari, rude ale disperaţilor, care susţin că au fost împiedicaţi să ajungă la aceştia pe tot timpul vizitei înaltului demnitar. Ţâfnos şi plin de suficienţă, a preluat o zicere mai veche a mentorului său Băsescu despre lenevia poporului român, care preferă să stea în cârciumă decât să-şi lucreze ogorul din spatele casei. Titratul şi îngâmfatul discipol a adaptat-o doar la situaţia concretă, înfierând cu manie proletară leneşii care stau la căldură în timp ce militarii desfundă drumurile. Fără a-i trece deloc prin capul doxă de carte ideea că leneşii pot fi nişte oameni care fie sunt prea bătrâni, fie doar vlăguiţi de lipsa de hrană, deshidrataţi din cauza troienelor de patru-cinci metri care le acoperă fântânile, înspăimântaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor preocupate să schimbe şi să instaleze guverne, să adune parlamentari cu avionul, să organizeze protocoale şi ceremonii festive de predare-primire, să ascundă situaţia sub preş, neinstituind starea de alertă pentru a nu fi nevoite să cheltuie din banii destinaţi mituirii alegătorilor, cumpărării de voturi şi influenţă.

Vizita i-a adus deja proaspătului premier porecla de “micul Băsescu”, lipindu-i o etichetă care transferă asupra sa toate tarele domniei mentorului său.

Recapitulând, opinia mea este ca ne-am pricopsit cu un premier ale cărui certe calităţi intelectuale sunt grevate de o serie de trăsături negative de caracter: arivism, oportunism, lăcomie, ipocrizie, trufie, aroganţă, minciună. Se potriveşte perfect arhetipului promovat insistent de portocalii de când sunt la putere, atitudine soldată în final cu protestele de stradă izbucnite în a doua decadă a lunii ianuarie. Probabil că profilul său psihologic, întocmit de specialiştii din servicii, i-a oferit lui Băsescu garanţia asigurării unei continuităţi riguroase a guvernării lui Boc.

În plus, faptul că în replica adresată lui Ponta în Parlament a lăsat să se înţeleagă că are disponibilitatea de a continua politica de adoptare a legilor prin asumarea repetată a răspunderii, la care se adaugă tunsoarea skinhead, imobilismul facial şi privirea rece, sticloasă, inumană uneori, mă fac să mă tem că poate aduce poporului român lucruri mult mai rele. Sig Heil?

Iancu BÂŢĂ

Unitatea de măsură a nesimţirii

UNITATEA  DE  MĂSURĂ  A  NESIMŢIRII

  

În timpul virulentei campanii de discreditare a foştilor militari, ce a precedat amputarea pensiilor acestora, ex-premierul Emil Boc a cuantificat limita de jos a nesimţirii la suma de 3.000 de lei, adică  30 de milioane,  pe stil vechi.

Mai exact, profesorul de drept neconstituţional şi premier de faţadă al României, s-a referit în multiple ocazii la “pensiile nesimţite” ale unora, precizând, în acelaşi timp, că nu vor fi reduse cele mai mici de 3.000 lei. Implicit, rezulta că cele ce depăşeau această limită erau pensii nesimţite, iar beneficiarii acestora, la rândul lor, nişte nesimţiţi, că doar cum altfel, după logica domniei sale, puteau fi numiţi cei care, lunar, păpău cu nonşalanţă mai mult de 30 milioane din bani publici. Lăsând la o parte faptul că banii aceştia nu erau chiar publici, din moment ce proveneau din contribuţiile nesimţiţilor, contribuţii despre care, pentru a-şi atinge scopul, Boc şi acoliţii săi minţeau cu neruşinare că nu au existat.

Iată că acum pensiile militarilor au fost revizuite, pe baza documentelor existente în arhive, iar Boc şi trepăduşii săi au fost nevoiţi să înghită broscoiul despre care vorbea cândva  portocaliul bistriţean  ce-şi spune oltean, constatând că militarii chiar au contribuit la fondul de pensii. Ba chiar au contribuit cu destulă largheţe, putem spune, deoarece, după cum declara generalul-izmană, mafiot reciclat şi partener de guvernare al „bocilor”, numărul nesimţiţilor ce trebuie să primească  mai mult de 3.000 de lei lunar, a crescut considerabil.

Cu tupeul şi nesimţirea (reală, de data asta) ce-i caracterizează pe portocalii, Vişan, Popoviciu şi celelalte vuvuzele PD-Lachiste au apărut iar pe sticlă, lăudându-se că au mărit peste 90% din totalul pensiilor militare, făcând uitat faptul că până mai ieri proclamau cu tărie necesitatea reducerii acestora.

În ediţia de sâmbătă, 11 februarie curent, jurnaliştii de la Cotidianul dezvăluie că în cei peste trei ani în care a condus Guvernul României, piticul (atât la statura cât şi la fapte) de la Cluj a reuşit să-şi achite leasingul la autoturism şi să pună la ciorap, totodată, peste 50.000 de lei. Potrivit propriei declaraţii de avere, completate în ziua demisiei, în anul 2011 piticul a încasat, ca salariu, suma de 64.000 lei, la care se adăugă 5.334 lei căpătaţi pentru prestaţia la lopată din ultimele zile ale gloriosului său mandat (conform percepţiei sale deformate).

Făcând o medie, nu putem să nu observăm că salariul lunar al domnului Boc, plătit chiar din bani publici de data asta, nu din contribuţii anterioare, s-a situat mult mai sus pe scala nesimţirii, faţă de pragul minim de 3.000 lei, fixat cu generozitate de domnia sa.

Amintindu-mi de un banc din vremea lui Ceauşescu, potrivit căruia unitatea de măsură a prostiei era ţianul, cu multiplii şi submultiplii săi (…miliţianul etc.), pentru a onora cum se cuvine amintirea  fostului nostru premier, propun ca unitatea de măsură a nesimţirii să fie bocul.

 Am putea astfel să afirmăm cu lejeritate că, în timpul mandatului său, nesimţirea fostului premier nu a depăşit doi boci.

                                                                                                                           Iancu  BÂŢĂ

Băsescu și-a pus premier pentru SI(N)E

BĂSESCU ȘI-A PUS PREMIER PENTRU SI(N)E

Încă odată “TĂTUCUL NAȚIUNII” ne uimește cu mișcările sale neașteptat de „INTELIGENTE”  surprinzătoare și pline de contradictoriu, prin care încearcă să domine scena vieții politice românești.

Astfel, nominalizarea lui MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, un tânăr dealtfel onorabil, la funcția de premier al unui guvern susținut de o “coaliție muribundă a rușinii naționale” care nu are nici legitimitatea votului popular, dar nici încrederea și credibilitatea alegătorilor, seamănă mai  degrabă cu situația penibilă prin care o “TÂNĂRĂ FECIOARĂ” este pusă să conducă un “STABILIMENT DE CURVE “.

          O asemenea mișcare pe cât de neinspirată pe atât de ticăloasă, exprimă starea de disperare care l-a cuprins pe „onorabilul de la Cotroceni” care încearcă o ultimă soluție salvatoare pentru el și camarila sa, agățându-se de imaginea și credibilitatea unui tânăr onorabil, cum a fost până ieri domnul MIHAI RĂZVAN UNGUREANU.

Mișcarea gândită și pusă în operă de către „gânditorul de la Hamangia în varianta sa modernă”. Se dorește a fi una „inteligentă” menită să păcălească atât „norodul” care protestează în stradă dar în egală măsură și pe partenerii noștri din NATO și UE care sunt pe bună dreptate îngrijorați de instabilitatea politică din România și gravele derapaje de la democrație săvârșite de către președintele  jucător și camarila sa.

Prin gestul său iresponsabil și pripit de a „decapita” cel mai important serviciu secret al țării, domnul TRAIAN BĂSESCU a adus grave prejudicii atât interesului național dar și securității colective la care ne-am angajat ca țară membră NATO și UE, numai și pentru simplul motiv că un șef de serviciu secret de asemenea calibru - nu se școlește peste noapte, dar mai ales nu devine credibil pentru aliați printr-o simplă semnătură pe un DECRET DE NUMIRE în funcție.

Sfidând cetățeanul onest care protestează în stradă cerând LIBERTATE, RESPECT și DEMOCRATIE, sfidând OPOZIȚIA POLITICĂ care cere ALEGERI ANTICIPATE CORELATE și LIBERE, sfidând partenerii din NATO și UE care   i-au cerut dialog și colaborare cu toate forțele responsabile din societate, sfidându-și și umilindu-și chiar și partidul de suflet care l-a adus la putere, domnul TRAIAN BĂSESCU a numit în funcția de premier, nu un politician sau un tehnocrat cu competențe și capabilități în domeniul economiei și finanțelor așa cum era de așteptat, țara fiind în criză economică ci un șef de serviciu secret, de parcă ne-am pregăti să intrăm într-un nou „război rece”.

Orbit de “beția puterii” și prins fiind în caracatița camarilei de partid și a „băieților deștepți”, dl. Băsescu ne transmite ultimele sale mesaje în stil caracteristic:

1.           Un prim mesaj este acela că indiferent de ce spun unii sau alții, din țară sau din afară, indiferent de ceea ce poporul îi cere din stradă, el nu va ceda și va continua să ne conducă cu mână forte    făcându-ne „bine”cu dea sila. 

Mandatele guvernului, competența și programele acestuia vor fi stabilite ca și până acum de către domnia sa pentru că numai el are viziunea de ansamblu și știe ce este bine și ce este rău pentru țară și popor.

           2. Refuzând nominalizarea unui premier din rândul coaliției de guvernare dar mai ales de la PDL, „tătucul” le-a arătat pisica acestora, sugerându-le că puterea sa este mai mare decât democrația de partid, iar cei care mișcă în front nu au nici o șansă în lupta cu el.

           3. Sfidându-și și umilindu-și propriul partid și pe colegii care l-au adus la putere, din dorința de a le arăta încă o dată că el este salvatorul și deținătorul Soluțiilor Unice, domnul Traian Băsescu a scos de la cutie un lider pe cât de credibil pe atât de carismatic, cu ajutorul căruia speră să spele rușinea unei guvernări incompetente și corupte dar mai ales speră să se salveze pe SIE (adică pe sine).

          4. Nu în ultimul rând prin numirea lui MIHAI RĂZVAN UNGUREANU în fruntea GUVERNULUI ROMÂNIEI, domnul președinte speră să mai reducă din deficitul de imagine și de credibilitate în plan extern, mizând pe imaginea și credibilitatea de care se bucură „acest admirabil,” tânăr în cercurile Guvernamentale occidentale și nu numai.

Dacă din punctul de vedere al lui Traian Băsescu lucrurile sunt cât se poate de clare, ne întrebăm pe bună dreptate de ce a dat domnul Mihai Răzvan Ungureanu pacea pe gâlceavă, de ce a acceptat nominalizarea și mai ales ce planuri are pentru domnia sa și pentru România.

În mod sigur la cât este de inteligent, informat și mai ales de apreciat pentru calitățile sale domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu va juca rolul de „cobai” al domnului Traian Băsescu.

Cu siguranță soluția Mihai Răzvan Ungureanu poate reprezenta o alternativă credibilă pentru România, dar nu în actualele condiții și nu cu o asemenea susținere prezidențială și parlamentară.

Un vechi proverb românesc spune că „dacă te bagi în tărâțe te mănâncă porcii”

       Să dea bunul Dumnezeu să nu fie așa.

       Col.(r.)

                   IOAN MIȘU NAON

Pe drumul spre Dăbuleni

Pe drumul spre Dăbuleni

Pe drumul de asfalt de duce-n Dăbuleni
Trecea un prostănac cu priză la olteni
Mergea cu traista'n băţ şi cu priviri mofluze
Dând negativ din cap şi mărunţel din buze:

-„M-ai mazilit tu Victor, şi mi-ai luat şi tronul
Dar nu-i nimic, așteaptă, o să-ţi întorc ploconul.
Mi-ai fost tu naş acuma şi m-ai lăsat pe drumuri
Dar te voi pierde eu şi ale tale fumuri.
Te-a ajutat Năstase ca să îmi iei partidul
Acuma Bombonel simte în spate zidul.
M-ai jugănit mişele că nu te-am luat în State
Să văd ce-o să mai faci fără Năstase-n spate.
Nici socru nici amicii nu o să te ajute
Căci şobolanii pleacă, când treaba se împute.
Ai vrut să iei partidul să scapi de prostănac
Rămâi cu pesediştii şi spală-te pe cap.
Nu vă mai vrea nici dracu, nici el nu vă votează
Vă ştie tot românul ca pe o iapă brează.
O să muriţi încet, descurajaţi şi trişti
O ceată securistă de neocomunişti.
Iar eu te voi privi cu milă şi dispreţ
Sărman copil cu aer parizian şi creţ.
Eu n-am nici pui de Cornu şi n-am nici o mătușă
Dar voi renaşte singur din propria cenuşă.
Şi am să-mi fac partid şi am să-mi fac echipă
Să râd de pesedişti, să-i văd cum se constipă“.

Aşa visa Mircică vârându-şi în guriţă
O mică feliuţă de dulce lubeniţă.
Şi undeva pe faţă un zâmbet îi apare
Căci vine de la  SUA cu gânduri de schimbare.

Publicat de

Marin Neacșu 

Oprea la Bruxelles?

DE CE NU PARTICIPĂ OPREA LA BRUXELLES?

       În zilele de 2 şi 3 Februarie 2012 , la Bruxelles are loc o reuniune a Miniştrilor Apărării din ţările membre NATO. Delegaţia M.Ap.N. este condusă de secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Viorel Oancea. Se spune că Ministrul Apărării nu participă, ca de obicei, la aceste reuniuni. De ce nu participă domnul Oprea? Nu ştiu de ce se miră lumea. Sunt trei motive , toate întemeiate şi aş putea spune cunoscute :

1. Nu a fost invitat. Invitaţia se adresa Miniştrilor Apărării, nu ospătarilor. În invitaţie este specificat faptul ca Janitorii şi Waitresii sunt ai firmei de catering cu care au contract şi nu mai fac încadrări. La noi, în lipsa unui Ministru al Apărării, se duce un secretar de stat.

2. Şi dacă s-ar duce, singurele cuvinte pe care le ştie în engleză sunt “yes sir, no sir, check please şi tip please!”

3. Filiala UNPR de la Bruxelles este varză, şi partidul nu ar accepta deplasarea cu elicopterul până acolo, doar pentru o întâlnire în afara problemelor de partid.

Aşa că nu înţeleg de ce face lumea atâta scandal şi atâta caz de neparticiparea domnului Oprea la aceste activităţi. Mie mi se pare normal, chiar elegant, omul este modest, îşi cunoaşte posibilităţile şi locul în cadrul societăţii, nu se duce unde ştie că nu îi e locul, nu discută ce nu ştie, el spune doar “am înţeles, voi scoate 4.000 de soldaţi la zăpadă, dacă e nevoie dublez numărul (aici s-a depăşit pe sine, a demonstrat că ştie ce înseamnă dublu, nu ca Roberta) pot aduce 8000”. Mai mulţi nu cereţi, ceilalţi sunt copii de demnitari, colegi de partid, nepoţi, rude, pile, cunoştinţe, nu pot fi scoşi la muncă, sunt feţe finuţe, neînvăţate cu munca. În plus, există riscul ca peste un an, sau o lună, domnul Băsescu să îi ceară demisia, pentru că a scos armata la zăpadă.

Deci, Nu trageţi în Oprea! Face şi el ce poate.

Publicat de Marin Neacsu

Ziarul SCMD

Ziua Intendentei

        Cu ocazia Zilei Intendenţei, Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova, urează tuturor care fac parte din această armă, multă sănătate, fericire, viaţă lungă şi victorii în lupta sindicală.

Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova