SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...
Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020
luni, 13 februarie 2012
Unitatea de măsură a nesimţirii
UNITATEA DE MĂSURĂ
A
NESIMŢIRII
În timpul virulentei
campanii de discreditare a foştilor militari, ce a precedat amputarea pensiilor
acestora, ex-premierul Emil Boc a cuantificat limita de jos a nesimţirii la
suma de 3.000 de lei, adică 30 de milioane, pe stil vechi.
Mai exact, profesorul
de drept neconstituţional şi premier de faţadă al României, s-a referit în multiple
ocazii la “pensiile nesimţite” ale unora, precizând, în acelaşi timp, că nu vor
fi reduse cele mai mici de 3.000 lei. Implicit, rezulta că cele ce depăşeau
această limită erau pensii nesimţite, iar beneficiarii acestora, la rândul lor,
nişte nesimţiţi, că doar cum altfel, după logica domniei sale, puteau fi numiţi
cei care, lunar, păpău cu nonşalanţă mai mult de 30 milioane din bani publici.
Lăsând la o parte faptul că banii aceştia nu erau chiar publici, din moment ce
proveneau din contribuţiile nesimţiţilor, contribuţii despre care, pentru a-şi
atinge scopul, Boc şi acoliţii săi minţeau cu neruşinare că nu au existat.
Iată că acum pensiile
militarilor au fost revizuite, pe baza documentelor existente în arhive, iar
Boc şi trepăduşii săi au fost nevoiţi să înghită broscoiul despre care vorbea cândva portocaliul bistriţean ce-şi spune oltean, constatând că militarii
chiar au contribuit la fondul de pensii. Ba chiar au contribuit cu destulă
largheţe, putem spune, deoarece, după cum declara generalul-izmană, mafiot
reciclat şi partener de guvernare al „bocilor”, numărul nesimţiţilor ce trebuie
să primească mai mult de 3.000 de lei
lunar, a crescut considerabil.
Cu tupeul şi nesimţirea
(reală, de data asta) ce-i caracterizează pe portocalii, Vişan, Popoviciu şi celelalte
vuvuzele PD-Lachiste au apărut iar pe sticlă, lăudându-se că au mărit peste 90%
din totalul pensiilor militare, făcând uitat faptul că până mai ieri proclamau
cu tărie necesitatea reducerii acestora.
În ediţia de sâmbătă,
11 februarie curent, jurnaliştii de la Cotidianul dezvăluie că în cei peste
trei ani în care a condus Guvernul României, piticul (atât la statura cât şi la
fapte) de la Cluj a reuşit să-şi achite leasingul la autoturism şi să pună la
ciorap, totodată, peste 50.000 de lei. Potrivit propriei declaraţii de avere,
completate în ziua demisiei, în anul 2011 piticul a încasat, ca salariu, suma
de 64.000 lei, la care se adăugă 5.334 lei căpătaţi pentru prestaţia la lopată
din ultimele zile ale gloriosului său mandat (conform percepţiei sale
deformate).
Făcând o medie, nu
putem să nu observăm că salariul lunar al domnului Boc, plătit chiar din bani
publici de data asta, nu din contribuţii anterioare, s-a situat mult mai sus pe
scala nesimţirii, faţă de pragul minim de 3.000 lei, fixat cu generozitate de
domnia sa.
Amintindu-mi de un
banc din vremea lui Ceauşescu, potrivit căruia unitatea de măsură a prostiei
era ţianul, cu multiplii şi submultiplii
săi (…miliţianul etc.), pentru a onora cum se cuvine amintirea fostului nostru premier, propun ca unitatea de
măsură a nesimţirii să fie bocul.
Am putea astfel
să afirmăm cu lejeritate că, în timpul mandatului său, nesimţirea fostului
premier nu a depăşit doi boci.
Iancu BÂŢĂ