SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

luni, 13 februarie 2012

Comunicat important


Ajutoare pentru sinistraţi
“Un leu să dăm, dar să dăm!”
În atenţia tuturor membrilor SCMD

Nu ştim cine ne-a trimis frontul de aer rece dinspre Rusia, parcă pentru a-l salva pe protejatul Moscovei de demonstranţi, dar ni l-a trimis!... Acesta s-a izbit de Carpaţii Orientali, a alunecat de-a lungul celor de Curbură şi întreg sud-estul României, inclusiv Capitala se află sub munţi de zăpadă. Avem zeci de morţi, zeci de localităţi complet izolate şi furtunile de zăpadă continuă. Aceasta, în condiţiile în care actuala Putere aproape că a desfiinţat ISU, prin reforma MAE din 2011 (pe moment stopată), a încercat să distrugă exact cu o lună în urmă SMURD-ul şi şi-a adjudecat şi păpat de mult miliardele autorepartizate prin firmele camarilei, pentru calamităţi.
Ţara este lăsată, practic, să se descurce, autorităţile apelând la firescul sentiment de solidaritate cu victimele, ale celor cu salarii şi pensii abuziv jumulite.
În această situaţie, date fiind propunerile venite pe adresa CD al SCMD de la filiale, s-a luat decizia ca SCMD să ofere ajutoare după cum urmează:
1.    Ajutoare în bani
Din contul central, astăzi, 13.02.2012, se trimit câte 2.000 lei în subconturile Filialelor Râmnicu Sărat, Buzău, Focşani şi Slobozia. Pe lângă banii colectaţi de la proprii membri, filialele vor folosi aceşti bani pentru achiziţionarea de produse de primă necesitate sau carburanţi, care vor fi predate, localităţile fiind închise, prin intermediul ISU, sinistraţilor.
Facem un apel către toţi membrii din ţară şi din Capitală, să doneze, chiar dacă pensiile lor au fost măcelărite, bani pentru sinistraţi. Devizei prezidenţiale “Şase sute de lei dacă are, un leu să i se ia, dar să i se ia!” noi ii opunem deviza “Oricât de puţin am avea, un leu să dăm, dar să dăm!”. Donaţiile se vor face, cu specificaţia “Ajutor pentru sinistraţi, februarie 2012”, în contul SCMD, deschis la BRD, Agenţia Carol, RO41BRDE441SV79262374410. Banii astfel strânşi vor fi dirijaţi în acelaşi scop spre aceleaşi filiale sau, dacă, Doamne fereşte, este cazul, spre alte filiale, care-şi vor asuma aceeaşi misiune.
2. Ajutoare în produse
Dacă membrii filialelor doresc să trimită produse, acestea vor fi colectate la sediul fiecărei filiale a SCMD şi predate centralizat, din partea filialelor, la punctele de colectare stabilite în fiecare localitate.
S-au luat aceste măsuri, deoarece suntem indignaţi de neruşinarea unei Puteri care nu s-a preocupat până în prezent decât de deturnarea de fonduri şi vinderea a tot ceea ce ne-a mai rămas ca naţiune, în mod deosebit de propaganda greţos politrucă pe care o fac pe seama sinistraţilor propagandiştii “mareşalului” Oprea şi acuzele isteric nesimţite la adresa victimelor, pe care le aduce noul ministru al Internelor.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU


          Sumele donate se vor strânge la sediul Filialelor din teritoriu urmând a fi depuse centralizat în contul specificat.

       Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova