SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

luni, 23 august 2010

Ziarul CUVÂNTUL LIBERTĂŢII 21.08.2010

Guvernul Boc, la un pas de a strivi demnitatea militarilor

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierul municipal PSD Bianca Predescu a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte tratamentul inacceptabil aplicat cadrelor militare, ajunse fără voia lor în situaţia de a se pensiona, de a fi disponibilizate sau de a li se reduce substanţial salariile şi pensiile. Mai mult, după o întâlnire cu membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Bianca Predescu a luat la cunoştinţă situaţia ingrată în care sunt puşi militarii după ultimele reglementări legislative. În ciuda faptului că Ministerul Administraţiei şi Internelor dispune de o evidenţă a cadrelor militare, prin Hotărârea de Guvern 735/2010 dată ca metodologie de aplicare a Legii 119/2010, acestea sunt obligate să obţină adeverinţe de la toate unităţile militare la care au activat, de-a lungul întregii cariere pentru a-şi calcula vechimea, apoi de a solicita, printr-o cerere, recalcularea pensiei. Consilierul municipal a declarat: „Statul trebuie să întreprindă aceste formalităţi din oficiu, deoarece cadrele militare nu sunt de acord cu aceste măsuri şi nu au solicitat recalcularea pensiei. Sunt încălcate principii fundamentale de drept şi este încălcată, în primul rând, demnitatea cadrelor militare, care au activat necondiţionat şi permanent în slujba statului român”.

Până la ora actuală, reprezentanţii sindicali ai militarilor au formulat mai multe cereri în justiţie împotriva acestei Hotărâri de Guvern, care are efecte mult mai grave decât ar părea: „Aceasta este o problemă de siguranţă naţională întrucât modifică gândirea oamenilor cu privire la rolul forţelor armate. Regimul cadrelor militare în momentul pensionării este acelaşi cu cel al oricărui salariat din orice domeniu de activitate, nu mai există nici o diferenţă de tratament între persoana care este în slujba statului, riscându-şi viaţa în orice clipă, şi un alt salariat din orice alt domeniu”, a mai spus Bianca Predescu.

BIROUL OPERATIV FILIALA SCMD CRAIOVA