SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...
Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020
joi, 7 octombrie 2010
Decizia Curţii Constituţionale contrazice aşteptările SCMD Dolj
Soarta veniturilor Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, a fost pecetluită de decizia Curţii Constituţionale a României, care a respins, ieri, contestaţia opoziţiei, declarând constituţională controversata Lege a pensiilor. „Nu ne aşteptam la decizia aceasta, mai ales că proiectul de lege a fost elaborat fără un dialog social prealabil cu partenerii şi mandatat în Parlament printr-o fraudă. Vom discuta în interiorul organizaţiei pentru a decide ce vom face în continuare. Ne rămân calea protestului şi a justiţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCMD Dolj, col. Cristache Teofil.
Legea a trecut de forul constituţional, în ciuda faptului că săptămâna trecută, liderul sindical al SCMD Dolj afirma cu vehemenţă opoziţia cadrelor militare faţă de noile reglementări legislative. „Ceea ce ni se întâmplă nouă, militarilor activi şi în rezervă din această ţară, este o ruşine. Am fost dezonoraţi, terfeliţi, jigniţi, fără a se cunoaşte că pentru noi, militarii, onoarea şi demnitatea înseamnă mai mult decât punga cu bani. Militarii îşi fac datoria şi îşi dau viaţa în teatrele de operaţii pentru că sunt sub jurământ faţă de popor. Avem dreptul şi puterea să spunem NU acestor ruşinoase atitudini din partea clasei politice”, a declarat preşedintele SCMD Dolj, col. Ioan-Mişu Naon.
Reacţia vehementă a sindicatului s-a referit atât la clasa politică autohtonă, cât şi la justiţie. „Faptul că a fost adoptat şi modul în care a fost adoptat proiectul de lege reprezintă o pată neagră pentru justiţia din România”, a adăugat col. Cristache Teofil.
Decizie nefavorabilă, în ciuda optimismului.
După întâlnirea de săptămâna trecută, de la Craiova, a sindicaliştilor doljeni cu parlamentari PNL, ambele părţi s-au declarat optimiste în ceea ce priveşte verdictul favorabil al CC, contestaţia fiind una solid argumentată. „În contestaţia înaintată la Curtea Constituţională am abordat principiul neretroactivităţii legii, dreptul la proprietatea privată asupra pensiei, dreptul la trai decent şi pensie, tratatele internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte, dreptul fundamental de alegere a profesiei şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Este un document solid şi avem încredere că verdictul Curţii Constituţionale va fi unul favorabil”, declara fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu.
Cu toate eforturile, optimismul a fost spulberat de decizia neaşteptată a CC, care trimite proiectul de lege spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu. Noile reglementări încadrează militarii în sistemul public de remunerare şi le reduce drastic veniturile, prin recalcularea pensiilor şi eliminarea indemnizaţiilor.
LAVINIA ILINA