SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

duminică, 16 iunie 2013

Scrisoare adresată Domnului Prim Ministru

PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI
Domnului Victor PONTA

Prezentul demers către excelenţa voastră, în calitate de şef al Guvernului României democratice şi președinte al celui mai mare partid politic reprezintă o ultimă încercare a militarilor rezerviști cu pensii abuziv diminuate de guvernările Băsescu – Boc de a-ţi recăpăta drepturile în baza unei Legi Reparatorii (lege promise de către domnia voastră şi aliații de guvernare).
Consecvenți şi loiali înțelegerilor încheiate militarii rezerviști de toate gradele, sau implicat activ în sprijinirea Alianței USL, în lupta inegală cu puterea ticăloşită a clientelei domnului Băsescu, văzând în viitoarea guvernare USL „singura soluție” de redresare a ţării şi revenire la valorile democrației şi ale statului de drept.
Niciodată nu ne-am gândit că vom ajunge în situația deloc onorabilă şi confortabilă cu clientela domnului Băsescu şi de a suporta umilința şi dezonoarea de ai avea aproape în exercitarea actului de guvernare fiind nevoiți a se „ascunde” erorile şi uneori chiar abuzurile săvârşite.
Din păcate raționamentele, calculele şi interesele politice coroborate cu impunerile unor puteri străine sunt mult mai puternice decât voința propriului popor a demnităţii şi onoarei şi a cuvântului dat.
Realitatea ne-a dovedit însă că totul este posibil, iar în politică totul are un preţ, principii şi cutume pe care noi militarii de carieră nu le înţelegem şi deci nu putem să le acceptăm.
Pentru noi cuvântul dat şi o strângere de mână înseamnă mai mult decât un contract semnat, sau un angajament asumat, înseamnă respect faţă de sine şi partener, înseamnă onoare şi demnitate.
Atitudinea domniilor voastre faţă de categoria noastră socio-profesională, prin care nu numai că nu v-aţi onorat promisiunile făcute dar şi dispreţul şi aroganţa de care daţi dovadă în încercarea noastră de a dialoga, ne mâhneşte şi ne nemulţumeşte profund, făcându-ne să regretăm ajutorul pe care vi l-am acordat.
Dezinteresul domniilor voastre de a adopta de urgenţă o lege reparatorie pentru noi cei cu pensii diminuate abuziv a dus la situaţia aberantă şi umilitoare, în care în aceste zile suntem supuşi unui nou abuz săvârşit de această dată de către partenerii noştri în numele unui act de justiţie prin care chipurile se înlătura o eroare (de fapt un abuz).
Pe scurt despre ce este vorba:
v După ce guvernarea Boc a aplicat în 2011 măsurile aberante, prin care a „recalculat” şi „revizuit” pensiile militare pe care le-a scăzut drastic prin abuz domnul Gabriel Oprea, animat peste noapte de „bune intenţii”, a aplicat selectiv şi clientelar prevederile HG S-1019/2010, prin care a modificat grupele de muncă. În fapt aceste grupe de muncă au fost crescute cu scopul ca cei care au pierdut să mai recupereze câte ceva iar clientelei UNPR să primească pensii majorate pentru a fi mulţumiţi, iar domnul Gabriel Oprea să-şi justifice afirmaţia că „90% din pensii au crescut ca urmare a aplicării unei noi formule de calcul contributive”. Azi în urma auditului la M. Ap. N. s-a ajuns la concluzia ca prevederile HG S-1019/2010 prin care pensiile militare au fost ţinute pe linia de plutire, nu se aplică şi militarilor rezervişti ci numai cadrelor care se pensionează de acum înainte.
O mare eroare pentru că dacă este aşa, este o mare discriminare. În realitate HG S-1019/2010 nu modifică prevederile HG 1294/2001, ci o completează în sens favorabil prin anexa 1, păstrând în vigoare regulile de aplicare .
Urmare a acestei situaţii în guvernarea excelenţei voastre se primesc noi decizii cu pensii diminuate (cu ce a acordat domnul Oprea) şi culmea primim şi decizii de restituire a sumelor încasate ilegal în 2011, 2012, 2013.
 Vi se pare corect ?
În aceste condiţii domnule Victor PONTA în dubla calitate a excelenţei voastre de Premier şi Copreşedinte USL vă solicităm:
1.    Stoparea şi retragerea deciziilor prin care pensiile sunt din nou diminuate.
2.    Emiterea unui act normativ (amnistie fiscală) prin care să nu se restituie sumele primite în anii 2011, 2012 şi 2013 pentru ca HG S-1019/2010 este un act corect care se aplica şi pensionarilor cu pensii în plata.
3.    Adoptarea în regim de urgenţă în camera deputaţilor a Legii Reparatorii aşa cum a fost iniţiată de către militarii afectaţi (forma agreată de noi şi nu cea impusă de alţii şi aprobată deja în Camera Senatului).
4.    Respectarea promisiunii că din 2014 militarii să beneficieze de o Lege a Pensiilor Militare de Stat, similar cu Statele membre NATO şi UE.
Cu speranţă şi consideraţie,

14.06.2013
Col.(r.)Ec.
Ioan Mişu NAON