SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...
Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020
joi, 18 octombrie 2012
Manifestari Dedidicate Zilei Armatei
Membrii de sindicat cât și familiile acestora sunt asteptați în număr cât mai mare la activitățile organizate de către Garnizoana Craiova în perioada 18 – 25 octombrie 2012 în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României din data de 25 octombrie 2012 astfel:
1. Ziua Armatei în şcoli (prezentarea misiunilor militarilor craioveni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, expoziţie foto cu tematică militară, prezentarea ofertei educaţionale a colegiilor militare, institutelor militare şi a centrelor de instruire pentru soldaţi gradaţi profesionişti, organizarea de activităţi interactive etc.)
- Grupul Şcolar „George BIBESCU”, str. C-tin Brâncoveanu, nr.101 – joi, 18.10.2012, orele 13.00 – 15.00 (Prezintă militarii Batalionului 26 Infanterie alături de reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova);
- Colegiul „Ştefan ODOBLEJA”, str. Electroputere, nr. 21 – vineri, 19.10.2012, orele 11.30 – 14.30 (Prezintă militarii Batalionului 26 Infanterie alături de reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova);
- Colegiul Tehnic Energetic, str. Amaradia, nr. 59 - marţi, 23.10.2012, orele 09.00 -11.00 (Prezintă militarii Batalionului Instrucţie Comunicaţii şi Informatică din Craiova).
2. Ziua Porţilor Deschise la comandamentul Brigăzii 2 Infanterie „ROVINE” din Craiova, str. Amaradia, nr. 48, marţi, 23 octombrie, orele 10.00 – 15.00. În cadrul evenimentului dedicat tuturor cetăţenilor craioveni, vor putea fi vizionate standuri de tehnică militară din dotarea marii unităţi, spaţiile de lucru, exerciţii demonstrative etc.
3. Simpozion „25 octombrie – Ziua Armatei României” la Cercul Militar din Craiova, str. Tabaci, nr.2, miercuri 24 octombrie, orele 10.00 – 11.00. La acest eveniment participă istorici, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale, elevi.
4. Ceremonial militar-religios la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca, joi 25 octombrie, orele 10.00 -11.00. La acest eveniment participă cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale.
5. Depunerea Jurământului Militar de către o nouă serie de 43 soldaţi gradaţi profesionişti la Batalionul de Instrucţie Comunicaţii şi Informatică “FRAŢII BUZEŞTI”, str. Vasile Alecsandri, nr. 91, joi, 25.10.2012, orele 11.30 – 15.30. În continuarea evenimentului în unitatea craioveană se va desfăşura şi Ziua Porţilor Deschise unde vor putea fi vizionate standuri cu tehnică militară, spaţiile de lucru etc. La acest eveniment participă cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale, familiile militarilor, elevi etc.
6. Procesiune religioasă de Sfântul Dumitru organizată de Mitropolia Olteniei în colaborare cu Garnizoana Craiova, joi 25 octombrie, orelel 18.30 – 19.30. Traseul Catedrala Sfântul Dumitru – Hotel Militar – Restaurant Craiova – Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Calea Bucureşti – Primăria Municipiului Craiova – Prefectură (în spate) – Biserica Sfântul Ilie.
Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova