Sâmbătă, 28 ianuarie,
a fost publicată în presă știrea referitoare la faptul că Amnesty International
cere autorităților române să demareze o anchetă în legătură cu acuzațiile de
folosire excesivă a forței de către jandarmi în timpul dispersării participanților
la protestele din București.
Salut sincer această
solicitare, nu fără a-mi exprima nedumerirea față de faptul că numeroasele
noastre ONG-uri ce-și proclamă drept scop suprem apărarea drepturilor omului,
foarte vocale odinioară, nu au avut încă aceasta inițiativă, denunțând
Parchetului abuzurile flagrante ale jandarmilor și solicitând identificarea și tragerea
la răspundere penală a celor care au comis acele acte de o cruzime sălbatică,
ce au putut fi vizionate în direct pe majoritatea canalelor de știri. Pentru că
despre sesizarea din oficiu nu cred că poate fi vorba, atâta timp cât o instituție
care ar trebui să fie garantul respectării legilor în România, este extrem de
politizată, răspunzând prompt și cu eficiența doar comenzilor puternicilor
zilei.
Subscriu total
solicitării organizației Amnesty International, deoarece și eu, ca și mulți alții,
am fost oripilat de atrocitățile comise de Jandarmerie în București, în nopțile
de la jumătatea lunii ianuarie a acestui an. Am scris Jandarmerie,
culpabilizând cumva întreaga instituție și nu doar pe cei care s-au comportat
ca niște bestii, nu ca ființe umane, cum, probabil, au pretenția că sunt. Îmi
cer scuze față de jandarmii pe care i-am văzut în aceste zile salvând oameni
din nămeți. Dar nu eu sunt cei care-i culpabilizează în bloc, ci comandanții
lor, generalii și ofițerii superiori din conducerea Jandarmeriei Române, pe
care nu i-am văzut până în prezent să se delimiteze de cei ce au comis
atrocitățile din acele nopți, nu i-am auzit că ar fi demarat anchete pentru
identificarea și pedepsirea celor vinovați. Până când domnii comandanți nu
separă grâul de neghină, nu avem cum ști dacă nu cumva jandarmii care salvau
oameni din nămeți nu sunt aceeași care,
cu ciorap pe față (precum odinioară tâlharii de la drumul mare și călăii ce
spânzurau osândiții în piețele publice), loveau cu bestialitate, cu bastoanele
și bocancii, oameni imobilizați, căzuți deja sub lovituri sau târâți cu
brutalitate, pe asfalt, spre dube. Unde, când se deschideau ușile, vedeam alți
jandarmi lovind sălbatic prizonierii. Sau, aceeași cu cei care au deturnat către
secțiile de poliție și unitățile de jandarmi, ambulanțe ce transportau răniți
spre spital. Îmi cer scuze, cum spuneam, cu condiția să nu fie unii și aceeași.
Legea nr. 550/2004 privind
organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române stipulează în articolul 33 că
folosirea tomfelor, a bastoanelor de cauciuc și a celor cu energie
electrostatică, dispozitivelor cu substanțe iritant-lacrimogene, jeturilor de
apă și a altor mijloace din dotare, “se face în mod gradual și nu trebuie să
depășească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau
agresive ori pentru neutralizarea activităților ilegale și va înceta de îndată
ce scopul misiunii a fost realizat”.
Iar convențiile de la
Geneva și Haga, regulamentele - anexa și protocoalele – adiționale ale
acestora, stipulează expres respectarea și protejarea persoanei și a demnității
prizonierilor, interzicând expunerea acestora la violențe și insulte sau
lăsarea premeditată fără ajutor medical.
Nu cred că jandarmii
nu cunosc aceste prevederi, din moment ce domnul general George Velicu (fost,
până mai ieri, comandant al tuturor unităților și subunităților de jandarmi de
pe teritoriul a zece județe din sudul țării) le expune pe larg în prelegerile
adresate studenților Facultății de Drept a Universității din Craiova, iar mulți
dintre comandanții din Jandarmeria Română l-au avut ca îndrumător de doctorat
tocmai pe generalul conferențiar universitar doctor George Velicu.
Și atunci, cum se
explică excesele din stradă și din dubele Jandarmeriei? Cine sunt, până la urmă,
cei care au încălcat mai grav legea, turbulenții sau jandarmii? Care este
deosebirea dintre infractori și oamenii legii? Care sunt, totuși, cei buni și cei
răi? Pentru că se întâmplă exact ca în cazul depășirii limitelor legitimei
apărări, când victima devine agresor iar agresorul victimă. Și nu ar trebui să
se întâmple așa, dacă jandarmii vor să rămână și să fie percepuți ca apărători
ai legii!
După părerea mea,
bazată pe o experiența de peste 30 de ani în structurile Ministerului de
Interne, brutalitățile jandarmilor sunt favorizate și de ascunderea figurii sub cagulă,
care permite unor persoane cu înclinații naturale spre violență și sadism, să-și
elibereze impulsurile primitive, fără teama că vor fi identificate și pedepsite,
mai ales când fac parte din niște structuri ale statului.
Din câte știu, cagula
a început să fie folosita de forțele polițienești în anii ’70 ai secolului
trecut, de către forțele antiteroriste italiene, care se confruntau cu grupări
extrem de îndrăznețe și periculoase, Brigăzile Roșii, pe de o parte, și Mafia,
pe de altă parte. Printre victimele celebre ale acestor grupări infracționale
s-au numărat Aldo Moro, fost prim-ministru al Italiei, răpit, ținut ostatic
timp de două luni și apoi asasinat și generalul Dalla Chiesa, un neobosit
luptător contra Mafiei și, totodată, comandant al forțelor anti-tero, de
asemenea, asasinat. Pentru a nu fi expuși răzbunării, atunci când efectuau
arestări în rândul membrilor celor două primejdioase organizații criminale, cei
de la anti-tero purtau cagule pe față.
Procedeul s-a extins,
fiind preluat și de structurile polițienești ale altor state din lumea
civilizată. Spre deosebire de acestea, unde măștile sunt purtate doar de antiteroriști
sau cei care arestează infractori periculoși din crima organizată, în România
ciorapul pe față a devenit o adevărată modă, fiind purtat nu doar de oamenii în
uniformă din cele două categorii enunțate ci și de cei care se duc să scoale
din plapuma găinari de trei parale. Ba, mai mult, pe fondul disoluției
autorității statului, tot felul de cioflingari de la firme de pază de doi lei,
se fâțâie în combinezoane negre și cagule pe față, deși Legea 333/2003 privind
paza bunurilor, interzice expres acest lucru. Dar cine să-i controleze și să
impună respectarea legii?
Cât despre cei care asigură ordinea la
manifestările publice unde participă, în general, oameni pașnici, chiar dacă
nemulțumiți de anumite stări de lucruri, ori de alta orientare politică decât
domnul Gogu de la Jandarmerie, nu văd de ce și-ar acoperi fața. Indicat ar fi
să acționeze deschis, cu fața la vedere, ca o garanție a respectării legii în primul
rând de către cei chemați să o aplice. Sau, în cel mai rău caz, combinezoanele
acestora să fie inscripționate, vizibil, cu litere care să asigure
identificarea subunităților participante și numere care să permită
identificarea componenților acestora, în cazul în care, prin modul de acțiune,
exced atribuțiilor legale. Pentru că nu au de a cui răzbunare să se teamă,
atâta vreme cât asigură respectarea legii și protecția participanților la
adunarea publică, chiar și spontană fiind aceasta.
Patria este norodul,
nu tagma jefuitorilor, spunea, acum aproape două sute de ani, un mare român, Tudor Vladimirescu.
Iar domniile-voastre ați jurat să apărați legea și patria, deci norodul, poporul,
domnilor jandarmi! Nu să-l loviți cu bocancii! Așa că, dacă acționați în limitele
legii și în interesul poporului, nu aveți de ce să vă acoperiți fața, precum tâlharii.
Poate doar în cazul în care, acționând ca în nopțile de la jumătatea lunii
ianuarie, vă este teamă că soțiile și copii voștri vor afla că banii cu care
cumpărați pâinea ce le-o puneți pe masă, sunt bani murdari, pătați de lacrimile și sângele
celor ce-și cer dreptul la o viață demnă și liberă, dreptul la o viață mai bună.
Jos ciorapul de pe față, domnilor jandarmi!
Jos ciorapul de pe față, domnilor jandarmi!
Iancu BAȚĂ
