SCRISOARE DESCHISĂ
NEÎNŢELEPTULUI SOLOMON
Domnule primar Solomon,
Am citit cu stupefacţie în Gazeta de
Sud de Joi 26.01.2012, un articol conţinând unele declaraţii ale dumneavoastră
vizavi de protestele populaţiei în general şi de cele ale militarilor în
rezervă din Craiova în mod special. Trecând peste faptul că vorbiţi din dorinţa
de a arăta stăpânului că sunteţi vigilent, şi îi împărtăşiţi convingerile, am
remarcat stupefiat nişte afirmaţii pentru care domnii Popoviciu, Canacheu,
Oajdea, ar fi invidioşi. O mai mare absurditate nu ar fi fost în stare nici ei
luaţi la un loc să emită. Citez siderat:
„În România se trăieşte
prost, asta am spus-o de multe ori. Nu s-a trăit bine nici pe vremea lui Ştefan
cel Mare, nici a lui Mihai Viteazul, nici a lui Ceauşescu. Dar acum am avut o
şansă uriaşă: România nu a intrat în derapaj economic din cauza lui Traian
Băsescu. Asta ar trebui să înţeleagă şi să aprecieze oamenii”
Ghicitoare : Pe vremea lui Ştefan cel
Mare, România a intrat în derapaj economic domnule Solomon ?
Voiam să trec peste aberaţiile emise
la adresa militarilor, este normal ca un primar cu nimic mai prejos decât
Onţanu care primeşte grade de dragul de a se lăuda prin vizitele de lucru cu
uniforma pe care nu o merită, să urască ceea ce nu a putut obţine sau realiza
prin merite, dar să afirmi că oamenii nu au de ce să se plângă, că doar şi pe
vremea lui Ştefan Cel Mare se trăia la fel, mi se pare un cinism incoştient, o
indiferenţă şi un dispreţ pe care acest popor, cetăţenii Craiovei nu le merită.
Aici vreţi să îi aduceţi pe Craioveni domnule primar, în feudalism? De ce nu
Comuna Primitivă? Urmărind logica dumneavoastră domnule Solomon (orice
asemănare între numele dumneavoastră şi Înţeleptul Solomon este pur
întâmplătoare) nu pot să nu fac un exerciţiu de imaginaţie şi vă rog să faceţi
acelaşi lucru:
1. Să presupunem domnule primar ca
aveţi un contract încheiat cu o firmă de construcţii, prin care aceasta se
angajează să vă facă un nou sediu al primăriei pe o sumă de 1 milion Euro, iar în
timpul derulării contractului, firma dând vina pe criza care afectează zona
zoster a directorului firmei, decide să vă încarce la suma de plată cu o treime.
Ce veţi face dumneavoastră ca primar? Acceptaţi schimbarea căilor din mers şi
vă lăsaţi călcat în picioare de acel director care nu îşi respectă contractul
pentru că el decide unilateral acest lucru?
2. Să presupunem domnule primar că
primăria face un împrumut la bancă cu o dobândă stabilită la data semnării
contractului. Să presupunem domnule primar că urmare a aceleiaşi crize din
aceeaşi zonă, directorul băncii modifică la un moment dat politica bancară şi
majorează cu 50% dobânda bancară pentru toţi debitorii, inclusiv cei care au
semnat un contract cu 30 de ani înainte. Ce faceţi domnule primar, apăraţi
drepturile cetăţenilor împotriva unei decizii ilegale şi inumane sau tăceţi
chitic pentru a nu-l supăra pe domnul director ?
3. Să presupunem domnule primar
Solomon că în urma unui cataclism natural, casele unor cetăţeni sunt distruse.
Oamenii cer societăţilor de asigurare unde au contribuit asigurându-şi
locuinţele, bani pentru despăgubire. Acestea le spun că au la dispoziţie
peşterile şi grotele din munţi, să se mute acolo pentru că în Epoca Fierului,
şi chiar şi în timpul lui Mihai Viteazu, oamenii locuiau în peşteri şi atâta
pot ei să le ofere. Ce aţi face domnule primar, aţi da dreptate acestor firme
de asigurări?
4. Să presupunem domnule primar că aţi
săvârşi o infracţiune, sau aţi fi învinuit de comiterea unei infracţiuni iar
Şeful Agiei domneşti v-ar pune la cazne pentru a mărturisi ce aţi supt în toată
perioada, de la naştere până la poprire, v-ar strânge degetele în menghină,
v-ar scoate dinţii din gură, v-ar băga cu capul în fum de ardei iute, v-ar
trage pe roată, pentru că aşa se proceda pe timpul lui Mihai Viteazu şi Stefan
cel Mare, sau v-ar introduce o mică ţeapă în altă zonă, nu zoster. Aşa este că
aţi cere să se intensifice aceste măsuri şi nu aţi reclama nimic? Dar ce spun
eu, probabil că aţi trecut deja prin aceste metode şi le duceţi dorul.
Aşteptaţi, nu vă grăbiţi, poate-o să le retrăiţi.
Dacă la toate aceste presupuneri şi
întrebări, domnule Primar Solomon răspunsul dumneavoastră este DA, şi nu mă
îndoiesc că ar fi aşa dacă e să mă iau după declaraţia dumneavoastră făcută în
faţa presei, atunci DOMNULE
SOLOMON, EU CA CETĂŢEAN AL ORAŞULUI PE CARE ÎL PĂSTORIŢI VĂ SPUN CĂ NU AVEŢI CE
CĂUTA ACOLO UNDE SUNTEŢI, PENTRU CĂ NU AŞA SE APĂRĂ DREPTURILE CETĂŢENILOR.
Vreţi cumva să facem un sondaj de opinie să vedem ce spun şi ceilalţi cetăţeni
? Şi dacă răspunsul lor va fi diferit de al dumneavoastră, eu vă propun să
treceţi dumneavoastră la pensie, că tot aţi luat de curând gradul de colonel
oferit cu generozitate de domnul Oprea iar eu voi trece pe salariul
dumneavoastră amărât de primar, cu toate privaţiunile aferente, dar vă rog,
fără să răspund de contractele semnate de dumneavoastră. Ce spuneţi, facem
schimb? Asta ca să nu vă mai plângeţi că o duceţi rău în comparaţie cu mine.
Apropo domnule primar Solomon, sper
din inimă să nu fi cerut cumva armatei să iasă la dezăpeziri aşa cum făcea
domnul Ceauşescu când ne trimitea la porumb, pentru că o să vă certe domnul
preşedinte Băsescu, cel care are alte viziuni privind armata. Cine garantează
militarilor că peste 4 ani, un alt preşedinte cu aceeaşi gândire ca şi
preşedintele Băsescu şi ca şi dumneavoastră, nu le va recalcula pensiile,
pentru că în anul de graţie 2012, luna Ianuarie, ziua 26, în loc să facă
instrucţie, se jucau în zăpadă?
Domnule primar Solomon, vă recomand cu
prietenie ca de acum încolo când veţi dori să mai pupaţi mâini prezidenţiale,
să o faceţi discret, şi să nu vă luaţi de cei care au răspuns întotdeauna
prezent la toate situaţiile dificile prin care a trecut această ţară, la
porumb, la mină, la cutremure, la inundaţii, la toate vitregiile naturii şi ale
oamenilor. Nici Revoluţia de la 1848, şi nici cea din 89 nu ar fi avut loc fără
armată domnule Primar Solomon iar în 89 dacă nu ştiţi, în Craiova de exemplu,
armata nu a tras asupra populaţiei. Dacă au fost victime au fost din alte
cauze, dar nu pentru că armata ar fi luptat sau acţionat împotriva cetăţenilor.
Eu pe atunci domnule Solomon, timp de o săptămână nu am dormit mai mult de 10
ore şi patrulam pe străzile Craiovei cu un soldat după mine pe traseul Muzeul
de artă, Muzeul de Istorie, CEC, PTTR, Radio Oltenia, având în responsabilitate
toată această zonă. Nu m-am gândit o clipă domnule Primar că aş putea fi omorât
de un terorist, securist, sau mai ştiu eu de cine, dar nici că va veni cândva
un preşedinte sau un primar să mă întrebe ce căutam la muncile agricole, de
parcă mă duceam la cerere sau pentru că aşa îmi plăcea mie.
Când eu patrulam prin deşertul Irakian
în 94 domnule Primar Solomon, trimis de ţara pe care jurasem să o apăr, prin
zone în care minele antipersonal împrăştiate cu dărnicie pe timpul războiului
din Golf de aliaţii noştri, răsăreau după fiecare pală de vânt, dumneavoastră
probabil căutaţi un partid în care să vă înscrieţi ca să puteţi ajunge primar
sau iniţiaţi contactele cu viitorul patron al firmei PIC. Mâine, dumneavoastră
sau domnul Băsescu, sau mai ştiu eu ce politician trecut prin partide ca gâsca
prin apă, veţi învinui pe cei ce au murit prin Afganistan că au plecat din ţară
la bine, în loc să stea în ţară să se „chinuie” ca dumneavoastră cu criza iar
pe cei care au avut „ghinionul” să se întoarcă de acolo şi să supravieţuiască,
o să-i învinuiţi că au rămas în viaţă şi vă cer salarii.
Vă rog frumos să vă măsuraţi cuvintele
când vă mai luaţi de militari şi armată sau mai faceţi trimiteri la Comuna
Primitivă. Vă rog domnule Solomon, de acum înainte când veţi mai dori să vă
luaţi de militari, căutaţi-mă şi veţi avea un adversar cu care să combateţi. Vă
stau la dispoziţie, şi vă acord dreptul de a alege armele. Ca pe vremea lui
Mihai Viteazu. Până atunci însă, aştept să vă cereţi scuze militarilor şi
cetăţenilor Craiovei pe care i-aţi trimis înapoi în timp, să trăiască pe vremea
lui Mihai Viteazu. De ce nu pe timpul lui Vlad Ţepeş domnule primar? Perioada
aceea nu vă convine? Mie mi-ar conveni.
La întrebarea dumneavoastră: “De ce
n-au fost făcute aceste proteste când s-au tăiat salariile şi pensiile şi sunt
făcute acum?“ vă informez domnule Solomon că am protestat încă de acum 2 ani,
de când s-a iniţiat noua lege a pensiilor, dar dumneavoastră nu aveţi de unde să ştiţi, pe vremea când
protestam noi, domnia voastră ocupaţi alt scaun nu cel din incinta primăriei. Întrebaţi-l pe cel ce v-a ţinut locul în lipsă.
Şi unii din noi, din cei pe care îi certaţi că protestează azi, din greşeală am
protestat şi împotriva arestării dumneavoastră. Acum întreb şi eu, ca
dumneavoastră, de ce oare, că doar şi pe vremea lui Mihai Viteazu îşi pierdeau unii libertatea şi nu
protesta nimeni.
Nu vă e frica de mânia lui Dumnezeu domnule Primar
Solomon?Aşa îi trataţi pe cei ce se opuneau arestării abuzive? Îi trimiteţi în
sclavagism? Domnule Solomon ridicaţi ochii spre cer şi juraţi cu mâna pe Biblie
că nu vă simţiţi vinovat faţă de cei pe care îi învinuiţi acum că protestează.
Vă aşteaptă o biserică la Leamna. Mergeţi, spovediţi-vă şi rugaţi-vă de
iertarea păcatelor!
Un colonel în rezervă care ar dori să
schimbe pensia şi apartamentul său cu salariul şi vilele dumneavoastră obţinute într-un mandat de primar.
Pentru
conformitate
Col (r)
Neacşu Marin