SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...
Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020
duminică, 22 ianuarie 2012
Reacții din presă
Militarii rezerviști au cerut demisia lui Boc, Gabriel Oprea și a lui Traian Băsescu
Aproximativ 700 de craioveni au ieşit, sâmbătă în stradă, într-un marş urmat de un protest în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova. Organizatorii manifestaţiei, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi Retragere Craiova au solicitat demisia premierului Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu.
de Anca Ochianu
La primul protest autorizat din Craiova s-au mobilizat, iniţial, 400 de persoane care au plecat într-un marş din faţa Clubului Electroputere spre Piaţa Mihai Viteazul. Autorizaţia s-a primit pentru membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi Retragere Craiova, alături de ei în stradă fiind şi social-democraţii craioveni dar şi câţiva liberali. Aceştia au fost însoţiţi şi de reprezentanţi ai celor două partide, Mihai Fifor, preşedinte PSD Craiova, şi parlamentarii Mario Ovidiu Oprea şi Ionuţ Stroe. „Am venit alături din nou de protestatari fără a încerca să politizăm acest protest. Atât noi cât şi membrii de partid sun cetăţeni ai acestui oraş şi toţi îşi doresc să se respecte principiile democraţiei care în ultima perioadă au fost grav încălcate de actuala Putere şi de preşedintele Traian Băsescu (...) Cei de la PDL au început mai nou să spună că vor dialog. Când au tăiat salariile, v-au întrebat ceva? Când au trecut legea pensiilor prin fraudă au dialogat cu cineva? Şi, dacă tot vor dialog, întreb şi eu unde sunt, unde sunt parlamentarii PDL? De ce nu sunt acum în piaţă să vă asculte problemele”, i-a întebat Mihai Fifor, preşedintele PSD Craiova pe protestatari. Cei doi parlamentari liberali, Mario Ovidiu Oprea şi Ionuţ Stroe, i-au anunţat pe protestatari că sunt dispuşi să renunţe, luni, la mandatele de parlamentar pentru ca România să aibă parte de alegeri democratice. „Îmi cer scuze că port acelaşi nume de familei cu un ministru pe care ştiu că nu-l iubiţi deloc – domnul Gabriel Oprea. Un ministru pe care l-am chemat de nenumărate ori în faţa comisiei de apărare ca să se bată pentru dumneavoastră. N-a venit niciodată. Nu s-a evidenţiat cu nicio acţiune prin care să vă susţină drepturile. S-a evidenţiat printr-un singur lucru: plimbările pe care le face cu elicopterul pe la filialele sale de partid, să stabilească cine e şeful trădătorilor din fiecare judeţ. Ei spun că se face economie prin comasarea alegerilor. Nu se face economie nici măcar cât un singur tun dat de Udrea. Sunt gata să-mi dau demisia luni din Senat şi sper să-şi dea demisia toţi parlamentarii, ca să putem avea alegeri anticipate”, le-a spus Mario Ovidiu Oprea oamenilor.
La bătaie îşi pune mandatul şi deputatul de Craiova Ionuţ Stroe. „Oamenii au ieşit în stradă din cauză că nu mai pot îndura măsurile luate în mod nedemocratic de actualul Guvern. Oamenii nu mai au ce să mănânce, nu mai au cu ce să îşi trimită copiii la şcoală. Luăm în considerare demisia din Parlament. Oamenii au văzut că actualului Guvern nu îi pasă de dorinţa protestatarilor. Vor dialog dar cu cine să dialogheze? Cu un președinte obișnuit cu monologul? Cu un guvern menținut la putere de jandarmi? Cu un sistem inflexibil şi rigidizat la maxim în ultimii 3 ani? Reprezentanţii Puterii se fac că nu înțeleg că oamenii doresc acum cu totul altceva, şi anume demisia”, a spus Ionuţ Stroe.
Militarii rezervişti au solicitat, pe lângă demisiile premierului Emil Boc şi al preşedintelui Traian Băsescu, şi cea a ministrului apărării, Gabriel Oprea. client mai vechi al foştilor militari. „Mişcarea de protest se doreşte a fi o continuare a protestelor din întreaga ţară şi, totodată, un răspuns adresat politicii antisociale pe care o practică actuala guvernare. Ne dorim relegitimarea conducerii statului şi a Parlamentului României prin organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, separate de cele locale, dar şi depolitizarea Curţii Constituţionale şi a celorlalte instituţii ale statului”, a declarat col. (r) Mişu Naon, preşedintele Sindicatului.