ARGINȚII TRĂDĂRII
Iisus a fost vândut pe
30 de arginți. Sfintele scripturi nu precizează moneda în care s-a plătit prețul
trădării, dar la acea vreme în Imperiul Roman erau în circulație denarul, o monedă de argint de mărimea uneia
de 10 cenți din zilele noastre, originea a ceea ce este azi un penny pe tărâmul
Albionului, sesterțul, o monedă și mai mică de argint ce valora un sfert de
denar, și talantul, o unitate de măsură mult mai consistentă, ce făcea vreo 25
de kilograme de metal, nu neapărat aur sau argint. Având în vedere că, realizând
gravitatea faptei sale, Iuda a mers la cei ce-l cumpăraseră și le-a aruncat pe
jos răsplata actului său, talantul este exclus din start pentru că apostolul
n-ar fi putut căra singur și arunca aproape 700 de chile de metal. Presupunem
deci că arginții trădării au fost denarii sau sesterții a căror valoare, după
cum am văzut, nu era așa mare ca să motiveze suficient și exhaustiv abominabilă
ispravă a Iscarioteanului.
Deși au trecut două
mii de ani, nici astăzi concetățenii noștri nu-și vând conștiința pe mai mult. Este de
notorietate faptul cumpărării voturilor pe găleți și pufoaice portocalii, zahăr,
ulei, făină și ce-o mai fi prin pungile alea.
La începutul lunii
septembrie 2011, UNPR-ul, partidul care vrea să impună o nouă clasă politică, după
cum singur se lăuda, a promovat o rețeta inedită care a scăzut și mai mult cota
la bursa șpăgii electorale. Rețeta UNPR - pâine cu adeziune la uniune – a fost
descoperită la biroul lui Corin Romanescu, uneperist de vază din sectorul 5 al
capitalei, iar acțiunea s-a desfășurat sub sloganul “Hai cu noi să scăpăm de
gunoi!”. De vechii politicieni, adică! Trei pâini primeau amărâții de
pensionari din sectorul 5 în schimbul adeziunii de înscriere în UNPR, partid pe
care un ziarist inspirat l-a botezat Uniunea
Națională a Pupincuriștilor din România,
având în vedere modul în care s-a format la vârf și a servit interesele Băsescului.
Deci la atât prețăluiesc
greii UNPR-ului conștiința membrilor de rând ai partidului: la contravaloarea a
3 pâini. Nu știu la cât or prețui-o pe cea a foștilor militari pe care i-a
momit în rândurile sale, dar cred că nu la mai mult. “Iubesc trădarea, dar urăsc
pe trădători”, se spune că ar fi spus cândva un cunoscut personaj istoric. Și e
normal să fie așa, de trădători te folosești, dar în sinea ta-i disprețuiești.
Pentru că nu are cum să fie altfel. Știi că dacă au trădat odată, ca să le fie
lor bine, nimic nu-i împiedică s-o facă și a doua oară. Și nu poți avea încredere
în ei. Niște oameni de nimic.
Iar rezerviștii așa-i
considera – trădători - pe cei care, după
ce le-au fost alături mult timp, au trecut în tabăra celor care i-au susținut și-i
susțin nu doar pe cei care le-au tăiat pensiile (asta ar fi înțeles-o, s-au tăiat
și salarii nu doar pensii), ci pe cei care, înainte de ajustare, au dus luni de
zile o campanie deșănțată împotriva foștilor militari, umilindu-i, făcându-i nesimțiți,
beneficiari de pensii nesimțite, nemeritate - de parcă și le-ar fi dat singuri,
precum parlamentarii, - asmuțind populația împotriva lor, ridicând subofițerii împotriva
ofițerilor, dezbinându-i, umilindu-i și iarăși umilindu-i. Asta nu poate
accepta onoarea lor de militari. A celor
care încă o mai au, bineînțeles, a celor care nu și-au schimbat-o pe un blid de
linte!
Spuneam că nu știu la
cât le prețuiesc uneperiștii conștiința foștilor militari racolați. Nu la
echivalentul a trei pâini, bineînțeles. Dar nici prea mult peste, cred. Nu mă
refer aici la Bica și la cei asemenea lui, cu grade și funcții mari, cărora li
s-au promis, probabil, locuri eligibile pe liste de parlamentari și consilieri.
Ci la militarii de rând. Mi-a ajuns la ureche că un fost coleg de-al meu (al cărui
nume amintește de o sculă ciobănească) care se ocupă cu racolarea unor noi
membri de partid, le promite acestora că în cazul în care li s-a micșorat
pensia, organizația-i trece pe o listă specială pe care o dau direct
ministrului de resort și primesc o nouă decizie, favorabilă, sub pretextul că cealaltă
a fost greșită. Nu știu dacă e așa, poate e o mică șmecherie, poate treaba e
reală. Chestia e că la unii ține. Iar părăsirea foștilor camarazi sărind în barca
puterii care-i năpăstuiește, nu din intime convingeri și înalte considerente
ideologice ci pentru un blid de linte,
nu trădare se numește? Spune-ți-i altfel, găsiți un nume mai bun, dar eu
și alții ca mine așa o numim. Trădare!
Cea mai de
notorietate achiziție a uneperiștilor din Craiova, pe baza popularității căreia
speră să câștige la alegeri câteva procente peste deja celebrul 1% cu care-i creditează
sondajele, reevaluatul Solomon, spunea într-un comunicat remis presei în urmă
cu câteva luni (http://www.indiscret.ro/303/actualitate/9539/solomon-se-jur-ca-merge-cu-unpr.html),
că vine în acest partid pentru a se alătura unui proiect în care crede și care îl
reprezintă. “Mă regăsesc în valorile promovate de UNPR adică interesul național și dialogul social și apreciez inițiativele pe care această formațiune le-a avut în ultimul
timp” spunea edilul cu vastă experiență în mânuirea mașinăriei de tocat vorbe
și promisiuni electorale. Cât preț pune UNPR-ul
pe dialogul social, una din
cele două mari valori pe care se laudă că le promovează, am văzut nu mai
departe decât ieri, 22.03.2012.
În aceasta zi,
filiala din Craiova a SCMD a organizat pichetarea sediilor din Craiova ale PD-L
și UNPR, în semn de protest față de modul în care actuala coaliție de guvernare
gestionează treburile statului și resursele acestuia. Ora și locul de desfășurare
ale acțiunii au fost anunțate în prealabil în presa locală iar pe canale
neoficiale au fost contactați responsabili din cele două formațiuni politice
care au fost informați că intenționam să le transmitem câte o scrisoare
adresată liderilor naționali ai celor două partide politice. Ni s-a transmis că
la sedii va fi cineva care să primească delegația noastră, UNPR-ul asigurându-ne chiar că vom fi primiți de un
fost militar de rang înalt, nu-i dau aici numele pentru a nu strica și mai mult
bunele relații pe care le-am avut cândva.
Acțiunea a început la
ora 13, fiind pichetat mai întâi sediul organizației PD-L Craiova din strada
Lipscani. Pe fondul sonor al diverselor urări scandate la adresa guvernului și a
președintelui Băsescu, de genul “Băsescule pân’la Pasti / Ar fi bine să ne lași!”,
delegația noastră a intrat în sediu unde au găsit două secretare, din care una
ne-a primit și ne-a înregistrat scrisoarea adresată domnului Emil Boc. Întrebate
daca se mai află cineva care să ne asculte doleanțele, au ridicat nepăsătoare
din umeri. Lămuriți, am ieșit afară, unde cele câteva zeci de protestatari
strigau de-a surda, doar - doar i-o băga cineva în seamă. În afara reprezentanților
presei însă, și a trecătorilor, nu i-a auzit nimeni. Cu excepția, poate, a
celor din sediul UNPR, aflat nu la prea mare distanță, în pasajul Lipscani, către
care ne-am îndreptat peste vreo jumătate de oră, convinși că vom fi primiți de
domnul general în rezervă, văduvit și el de fostul grad prin reforma pensiilor
promovată de Boc, cu sprijinul indispensabil al acoliților generalului Izmană.
Pe ușă însă, vorba lui Sucă, lacătul cât plosca. Nu numai că ușa era încuiată,
dar era asigurată și cu un grilaj, încuiat de asemenea, precum birourile C.I.-știlor
de pe vremuri. Pe ușa trona însă un afiș, în care erau indicate nu mai puțin de
patru numere de telefon la care ti se spunea să suni dacă ai treabă în sediu.
Pe fondul scandărilor, destul de sonore în gang, “Trădătorii / Trădătorii”, am
apelat pe rând fiecare dintre cele patru numere afișate.
Din faptul că, cu
toate insistențele mele, nu a răspuns nimeni la niciunul din cele patru numere formate,
precum și din rânjetele etalate cu satisfacție de jandarmii aflați în dispozitiv
cu mult înainte de sosirea noastră, am presupus că reprezentanții uneperiștilor
se aflau în sediu dar nu mai voiau să ne primească. Acesta să fie, oare,
dialogul social că valoare promovată de UNPR, după cum arăta Solomon în comunicatul
său? Ori uneperiștii craioveni s-au speriat de ecoul scandărilor auzite dinspre
sediul partenerilor de guvernare, s-au încuiat înăuntru și s-au vârât sub masă,
precum Conu Leonida, crezând că vine “rivoluția”? Nu de alta, dar asta ar însemna că formațiunea căreia i s-a
consacrat deja în presă renumele de partid al trădătorilor, deși cvasi–militarizată, are în rândurile sale
și un număr neprecizat de lași.
23.03.2012 Iancu BÂȚĂ
