Într-un comentariu la articolul ”Jos
ciorapul de pe față, domnilor jandarmi!” postat pe site-ul ediției
electronice a săptămânalului Indiscret,
un cititor care semnează Aldo Moro îmi spune, textual: “dumneata ai stat 30 de
ani în structurile M.A.I. dar ai făcut numai cafele și plecăciuni la șefi, nu
te-ai confruntat niciodată cu strada”.
În ceea ce privește cafelele și plecăciunile
făcute sau nu șefilor, pot relata foștii mei colegi, care m-au cunoscut după
faptele mele, nu din comentarii și bârfe. De asemenea, cei care doresc să știe
câte ceva despre activitatea mea în structurile M.A.I. pot găsi date sumare pe
blogul meu personal. Însă despre altceva vreau să vorbesc acum aici, și anume
despre confruntările cu strada la care se referă comentatorul meu anonim. Țin
să-i mulțumesc pentru că mi-a dat acest prilej. și sper să-i mulțumească și colegii
săi!
După curajul relevat de faptul că se
ascunde în dosul unui pseudonim, neîndrăznind să-și asume nici propria
identitate, bănuiesc că cel care semnează Aldo Moro e unul dintre jandarmii obișnuiți
să-și tragă ciorapul pe față, precum tâlharii, atunci când cotonogesc civili
fără apărare.
Iar din faptul că lasă să se înțeleagă
că, spre deosebire de mine, el e unul dintre cei care s-a confruntat cu strada,
bănuiesc că face parte din Brigada Mobilă, care se deplasează, atunci când e
nevoie, și in locații din afara județului Dolj. Întrucât rezerviștii craioveni participanți
la mitingul și marșul organizate în 24 ianuarie de S.C.M.D. au identificat
concitadini în uniforma bleumarin în dispozitivul de apărare al Televiziunii
Române, este destul de probabil ca cel ce se ascunde sub pseudonim, să fie unul
dintre cei care, ascunși sub cagulă, au măcelărit din greu la bucureștenii aflați
în zona Pieții Universității, protestatari sau doar simpli ghinioniști.
Pentru că, în ultimii douăzeci de ani,
nu îmi amintesc ca jandarmii craioveni să se fi confruntat cu strada în propria
lor garnizoană. Nici măcar atunci când ar fi fost cazul. Recte în septembrie
2003, când sute de romi, înarmați cu săbii, topoare, furci și bate, au tulburat
grav ordinea publică. Deși, atât legea cât și instrucțiunile ministrului de
interne stabileau explicit, atunci și acum, competența exclusivă a Jandarmeriei
în restabilirea ordinii publice grav încălcate (Poliției revenindu-i doar
dirijarea circulației pentru blocarea accesului în zonă și sarcini informative),
comandanții jandarmilor olteni s-au dat pe după corcoduș, lăsând polițiștii din
D.P.I.R. să rezolve problema. Iar după potolirea revoltei, au tăcut chitic, cu
onoare și demnitate ostășească, lăsând oprobiul public să se reverse din plin
asupra poliției doljene, pentru o situație a cărei rezolvare și responsabilitate
trebuiau să și-o asume, potrivit competențelor, bravii noștri jandarmi.
Cât despre mine personal, până în 1988
am făcut parte din plutoanele de intervenție ale Miliției, scutierii, cum eram numiți
pe atunci. Acestea erau compuse din câte 30 de ofițeri și subofițeri până în 35
de ani, care lucrau în diverse structuri operative, întrunindu-se două zile pe
lună pentru antrenament iar pentru misiuni, la ordin, în funcție de necesitățile
impuse de situația operativă. Eram îmbracați în combinezoane albastre, cu căști
albe cu viziera, scuturi, bastoane, spray-uri lacrimogene și tot tacâmul. Însă
nu am avut în dotare și nu am purtat niciodată cagule, ci am acționat deschis,
cu fața descoperită. Asta ne responsabiliza și nu ne lasă să dăm frâu liber
eventualelor instincte primare, ce ar fi putut răbufni la unii cu un
autocontrol deficitar.
În vara anului 1978 am făcut parte
dintre cei care, pe fostul Stadion 23 August din București, au intervenit
pentru restabilirea ordinei grav încălcate, la un meci de fotbal ce urma să se desfășoare
între naționala României și reprezentativa actorilor în vogă la acea vreme.
Organizatorii nu au asigurat o evidență strictă a biletelor vândute și s-au
trezit pe stadion cu peste o sută de mii de oameni, ceea ce depășea cu mult
capacitatea acestuia. Pentru că spectatorii ocupaseră și suprafața de joc,
meciul nu s-a mai putut desfășura, ceea ce o produs în rândul publicului o
puternică frustrare, degenerată în acte de violență și vandalism. S-a
intervenit de pe gazon în sus, spre partea superioară a tribunelor, cu jeturi
de apă, iar la un moment dat s-au folosit și bastoanele de cauciuc. După ce am
degajat tribunele, ajungând sus, pe esplanadă, intervenția a încetat, forțele
de ordine oprindu-se și luând poziție în jurul stadionului. În parcul
dimprejur, s-a intervenit punctual, în locurile unde fuseseră incendiate două
autoturisme. Deși au fost și ei provocați, fiind supuși tirului cu bucăți rupte
din gradenele aprinse și din asfalt, milițienii lui Ceaușescu nu au fugărit oamenii
prin parc ori pe străzile laterale, și nici nu i-au înghesuit prin cotloane și lovit
cu sălbăticie, cum au făcut, 34 de ani mai târziu, jandarmii democrați ai lui Băsescu,
școliți, printre altele, și în apărarea drepturilor omului (unul dintre foștii
lor comandanți chiar conduce filiala L.A.D.O. din Craiova).
Deoarece factorii responsabili ai
acelor vremuri au considerat că folosirea bastoanelor împotriva oamenilor
muncii a fost nejustificată, turbulenții putând fi evacuați și fără întrebuințarea
lor, chiar a doua zi au fost destituiți primul-secretar al sectorului, Chițimia
(primar al Craiovei, peste câțiva ani) și generalul Zavera, seful Miliției
Capitalei. Plus câțiva șefi mai mici. Dar atunci era dictatura, nu democrație,
ca acum, când nici politic, nici profesional, nu a răspuns încă nimeni pentru bucureștenii
răniți și cotonogiți acum trei săptămâni, la mijlocul lunii ianuarie. și nici
nu cred că va răspunde cineva, că doar nu degeaba își trag ciorapi pe față.
Cât despre demisie, onoarea
generalilor și ofițerilor superiori din conducerea Jandarmeriei Române nu face
cât salariile lor, de peste 1.500 - 2.000 de euro, dezvăluite recent de presă.
La care se adaugă, cred, premiile barosane cu care i-a gratulat bacalaureatul
puriu, luptător neobosit cu viscolul și braNconierii, recte ministrul
diversionist Igaș, pentru darnicia cu care au împărțit bastoanele menite să
sprijine jilțurile din ce in ce mai șubrede ale actualilor guvernanți.
Căci,
oare, ce-i onoarea, domnilor jandarmi? Doar o vorba acolo, și ea!
Iancu BÂȚĂ
